Centrala Nucleară Cernavodă – sacrificată pe altarul incompetenței administrative

Manuel VLĂDUȚ■

România știa de vulnerabilitatea CNE Cernavodă. Avea proiectul BALA II, avea avizele, avea finanțarea. După aproape doi ani, încă nu are lucrarea. Acum, Unitatea 2 poate fi oprită.

CERNAVODĂ, SACRIFICATĂ PE ALTARUL INCOMPETENȚEI ADMINISTRATIVE?

INVESTIGAȚIE | RonduldeNoapte.ro

Există momente în care o criză nu mai poate fi pusă exclusiv pe seama naturii.

Seceta poate fi naturală. Scăderea Dunării poate fi naturală. Canicula poate fi naturală.

Dar atunci când un stat știe că infrastructura sa critică este vulnerabilă, identifică soluția, o proiectează, obține avizele și aprobă indicatorii tehnico-economici, iar doi ani mai târziu ajunge să scufunde barje încărcate cu piatră și să arunce în aer stânci pentru a menține în funcțiune un reactor nuclear, problema nu mai este doar seceta. Este și problema administrației.

Iar ceea ce se întâmplă în aceste zile la CNE Cernavodă ridică o întrebare incomodă:

De ce România nu a rezolvat în timp de pace problema pe care încearcă acum să o rezolve în regim de urgență?

• 13 august 2026: ziua în care România ar putea rămâne fără energie nucleară produsă la Cernavodă

Situația este critică. Potrivit Reuters, Nuclearelectrica ia în calcul oprirea controlată a Unității 2 de la Cernavodă pe 13 august 2026, dacă nivelul Dunării continuă să scadă. Unitatea 1 este deja oprită, astfel încât România riscă să rămână temporar fără niciunul dintre cele două reactoare nucleare aflate în exploatare.

Cele două reactoare ale CNE Cernavodă furnizează în mod normal aproximativ 20% din energia electrică a României.

În ultimele zile, autoritățile au făcut lucruri care, în orice alt context, ar părea desprinse dintr-un scenariu de criză militară:

– au intervenit asupra unor obstacole din albia Dunării;

– au executat detonări controlate;

– au dragat;

– au încercat să redistribuie debitul către zona Cernavodă;

– au scufundat patru barje încărcate cu rocă, pentru a crea un obstacol hidraulic temporar.

Scopul: să ajungă suficientă apă la sistemul de răcire al Unității 2.  Măsurile au oferit un răgaz. Nu au rezolvat însă problema.

Prognozele hidrologice indică în continuare scăderea nivelului Dunării. Reuters relata pe 11 august că autoritățile se confruntă cu perspectiva ca Unității 2 să nu-i mai poată fi asigurată apa necesară funcționării.

Dar exista un proiect. De aproape doi ani. Aici începe adevărata poveste…

Pe site-ul oficial al Administrației Fluviale a Dunării de Jos există proiectul BALA II, cod MySMIS 316220.

Titularul proiectului este Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, iar beneficiarul este Administrația Fluvială a Dunării de Jos. Proiectul a primit indicatorii tehnico-economici prin HG nr. 1.079 din 4 septembrie 2024 și este catalogat drept obiectiv de investiții de utilitate publică și interes național. Data de pe pagina oficială a proiectului este 4 octombrie 2024.

Suntem în august 2026. Au trecut aproape doi ani. Iar lucrările care ar fi trebuit să schimbe fundamental regimul hidraulic din zona Bala nu sunt finalizate.

Mai mult, documentația oficială spune explicit că proiectul este finanțat prin fonduri externe nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027, și prin bugetul Ministerului Transporturilor.

• Ce este BALA II?

Pentru publicul larg, BALA II poate părea un proiect de navigație pe Dunăre. În realitate, implicațiile sunt mult mai mari. Proiectul urmărește intervenția în zona bifurcației brațului Bala, astfel încât debitul Dunării să fie redistribuit între brațul Bala și Dunărea Veche.

Una dintre lucrările esențiale este ridicarea pragului de fund existent pe brațul Bala de la cota 0 m MNC la 6,5 m MNC.

Scopul declarat este generarea unei rezistențe hidraulice care să permită devierea unei cantități mai mari de apă către Dunărea Veche.

Documentația oficială estimează că intervențiile pot conduce la creșterea nivelului apei în zona bifurcației cu până la 1,20 metri.

Iar aici apare informația care schimbă radical importanța proiectului. AFDJ spune negru pe alb: proiectul ajută la răcirea a patru reactoare

Nu este o interpretare a presei. Nu este o speculație. Nu este o afirmație politică.

Este scris în documentația oficială a proiectului BALA II.

La capitolul „Beneficii indirecte”, Administrația Fluvială a Dunării de Jos menționează:

„asigurarea debitului minim de apă pentru răcirea a 4 reactoare la centrala nucleară de la CNE Cernavodă”, cu o asigurare de peste 97%.

Documentul precizează că această asigurare normată de 97% reprezintă condiția pentru funcționarea Unităților 3 și 4.

Aceasta este una dintre cele mai importante informații din întreaga documentație.

Pentru că România discută de ani de zile despre construirea reactoarelor 3 și 4.

Contractele și lucrările pregătitoare pentru cele două noi unități avansează, iar Nuclearelectrica indică o capacitate de aproximativ 2 × 700 MWe.

Dar întrebarea elementară este:

Dacă există o vulnerabilitate care poate pune în pericol funcționarea reactoarelor existente, de ce infrastructura destinată reducerii acestei vulnerabilități nu este tratată ca o prioritate strategică?

Avizele existau. Studiile existau. Indicatorii existau. BALA II nu este o idee apărută ieri.

Documentația oficială arată că proiectul avea deja o serie de avize și acorduri:

– certificat de urbanism din 2018;

– aviz de gospodărire a apelor din 2022;

– aviz ANANP din 2023;

– acord de mediu din septembrie 2023;

– indicatorii tehnico-economici aprobați prin HG în septembrie 2024.

Mai mult, AFDJ precizează că aceste avize își păstrează valabilitatea pe perioada implementării proiectului, până la recepția finală a lucrărilor.

Deci nu vorbim despre o investiție care a rămas blocată pentru că statul nu știa ce trebuie făcut.

Statul știa!

• Și mai interesant: proiectul are o durată oficială de 60 de luni

AFDJ precizează că implementarea BALA II este prevăzută pentru 60 de luni:

12 luni pentru proiectare și 48 de luni pentru execuția lucrărilor.

Așadar, trebuie făcută o distincție importantă. Nu este corect să spunem că proiectul „trebuia să fie terminat în doi ani”, deoarece durata oficială este de cinci ani.

Dar este perfect legitim să întrebăm:

De ce, după aproape doi ani de la aprobarea indicatorilor tehnico-economici, România nu dispune încă de infrastructura care să-i reducă vulnerabilitatea la secetă?

Și, mai ales:

Cât din această perioadă a fost consumată cu proceduri administrative, finanțare, licitații, contestații și proiectare?

Acestea sunt întrebări la care Ministerul Transporturilor și Administrația Fluvială a Dunării de Jos ar trebui să răspundă public și documentat.

• Contradicția care ar trebui să dea de gândit

România investește și se pregătește să investească miliarde de euro în energie nucleară. Se discută despre retehnologizarea Unității 1. Se pregătesc Unitățile 3 și 4.

În iulie 2026, Banca Europeană de Investiții a aprobat un împrumut de 800 milioane de euro pentru proiectul de retehnologizare a Unității 1.

Pentru Unitățile 3 și 4 există deja proiecte, contracte și finanțări în dezvoltare.

Dar simultan, România se află în situația absurdă în care trebuie să scufunde barje în Dunăre pentru a menține apa la nivelul necesar funcționării unuia dintre reactoarele existente.

Este o contradicție strategică.

Nu poți vorbi serios despre securitate energetică nucleară fără să vorbești despre securitatea sursei de răcire.

Ce se întâmplă dacă Unitatea 2 se oprește? Nu înseamnă un accident nuclear. Este esențial ca acest lucru să fie precizat.

Oprirea controlată a reactorului este o procedură de securitate nucleară.

Problema este alta: România pierde o cantitate enormă de producție electrică într-un moment în care și hidrocentralele sunt afectate de secetă.

Reuters estimează că oprirea celui de-al doilea reactor ar accentua presiunea asupra sistemului energetic românesc și ar crește dependența de importuri.

Cu alte cuvinte, apa care lipsește din Dunăre se transformă în:

megawați lipsă → importuri → presiune asupra prețurilor → vulnerabilitate energetică.

• Problema nu este doar seceta din 2026

Aici trebuie făcută diferența între cauză și vulnerabilitate. Seceta este cauza imediată. Dar faptul că o secetă poate obliga România să-și oprească reactoarele nucleare este o vulnerabilitate strategică.

Iar o vulnerabilitate strategică este responsabilitatea statului.

Mai ales atunci când statul a identificat-o din timp.

BALA II a fost conceput tocmai pentru redistribuirea debitului și pentru creșterea nivelului apei în zona relevantă.

În plus, proiectul este conceput ca infrastructură rezilientă la schimbările climatice. Documentația oficială vorbește explicit despre adaptarea la schimbările climatice și despre reducerea riscurilor asociate secetei.

Prin urmare, întrebarea devine inevitabilă:

De ce România nu a tratat BALA II ca infrastructură critică pentru securitatea energetică?

Cine trebuie să răspundă?

O investigație serioasă nu trebuie să inventeze vinovați. Trebuie să urmărească documentele. Iar documentele indică instituții foarte clare:

• Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – titularul proiectului.
• Administrația Fluvială a Dunării de Jos – beneficiarul.
• Ministerul Energiei și instituțiile responsabile de securitatea energetică – pentru coordonarea politicilor privind infrastructura critică și Cernavodă.
• Nuclearelectrica – operatorul centralei și instituția care gestionează direct problema exploatării reactoarelor.

De aceea, întrebările publice sunt simple:

1. Când a fost inițiat efectiv BALA II?

2. Când a fost finalizată documentația tehnică?

3. Când a fost lansată procedura de achiziție?

4. Când a fost desemnat constructorul?

5. Există în prezent contract de execuție semnat?

6. Dacă nu există, de ce?

7. Care este stadiul financiar al proiectului?

8. Ce sume au fost efectiv cheltuite?

9. Ce termene au fost depășite?

10. Ce instituție a fost responsabilă pentru fiecare întârziere?

11. De ce Ministerul Energiei nu a tratat proiectul ca pe o investiție de securitate energetică?

12. A fost analizat riscul opririi CNE Cernavodă în cazul unei secete extreme?

13. Ce plan există pentru alimentarea cu apă a Unităților 3 și 4 în cazul unor debite similare celor din 2026?

Aceste întrebări nu sunt politice. Sunt întrebări de management al riscului național.

• Cel mai grav lucru nu este că Dunărea a scăzut

Cel mai grav lucru este că România a fost surprinsă de consecințele unei situații despre care știa că poate apărea.

Schimbările climatice nu mai sunt o ipoteză teoretică. Secetele severe au devenit un risc pentru infrastructura energetică europeană. Dunărea are perioade cu debite extrem de scăzute. Iar Cernavodă este construită chiar pe Dunăre.

În aceste condiții, alimentarea cu apă a sistemelor de răcire ar trebui să fie tratată la fel de serios ca alimentarea cu combustibil, infrastructura electrică sau protecția fizică a centralei.

• Barjele din august 2026 sunt imaginea perfectă a eșecului administrativ

Patru barje încărcate cu rocă au fost introduse în Dunăre pentru a încerca să redistribuie apa către Cernavodă.

Este o soluție de urgență. Poate funcționa câteva zile. Poate salva temporar producția Unității 2. Dar nu este infrastructură strategică.

Este “medicină de campanie” aplicată unui sistem energetic național.

Iar dacă România ajunge să repete asemenea operațiuni la fiecare secetă severă, înseamnă că problema nu a fost rezolvată. Doar amânată!

• Întrebarea finală

România se pregătește să cheltuiască miliarde de euro pentru extinderea capacității nucleare de la Cernavodă. Foarte bine!

Energia nucleară este una dintre puținele surse capabile să furnizeze energie electrică stabilă, predictibilă și în cantități mari.

Dar înainte de a construi încă două reactoare, România trebuie să răspundă unei întrebări elementare:

Cum garantăm că vom avea apă pentru răcirea lor? Pentru că documentele oficiale ne spun deja că există o soluție.

Se numește BALA II. Proiectul este de interes național.Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați.Finanțarea este prevăzută.Avizele există.

Documentația spune explicit că proiectul contribuie la asigurarea debitului necesar pentru răcirea a patru reactoare, cu o probabilitate de peste 97%.

Și totuși, în august 2026, România își apără ultimul reactor nuclear funcțional cu barje, piatră, dragaj și explozii controlate.

Aceasta nu mai este doar povestea unei Dunări secate.

Este povestea unei țări care știe ce risc are, știe ce soluție există, dar nu reușește să transforme la timp soluția de pe hârtie în infrastructură reală.

Iar dacă Unitatea 2 va fi oprită pe 13 august, întrebarea nu va mai fi doar:

„Cât de mult a scăzut Dunărea?”

Ci și: „Cât de mult a întârziat România?”

Surse documentare:

Administrația Fluvială a Dunării de Jos – documentația oficială BALA II: proiectul, finanțarea, HG 1.079/2024, durata, lucrările hidrotehnice, avizele și beneficiul privind răcirea celor patru reactoare.

Reuters, 11 august 2026: perspectiva opririi Unității 2 pe 13 august și situația critică a debitului Dunării.

Reuters, 10 august 2026: efectele intervențiilor de urgență și prognoza de continuare a scăderii nivelului Dunării.

Associated Press, 6 august 2026: operațiunea de scufundare a celor patru barje încărcate cu rocă.

Nuclearelectrica: proiectele Unităților 3 și 4 de la Cernavodă.