Manuel VLĂDUȚ■
În România se conturează o situație care depășește cu mult problema unor focare de boală la animale. Pesta Micilor Rumegătoare (PMR), variola ovină și caprină, restricțiile de circulație, blocarea exporturilor și măsurile administrative adoptate de autorități pun sub presiune unul dintre sectoarele tradiționale ale agriculturii românești: creșterea oilor.
Iar întrebarea care trebuie pusă nu este dacă bolile trebuie combătute. Evident că trebuie. Întrebarea este dacă România gestionează corect criza și dacă măsurile statului protejează sau, dimpotrivă, pot ajunge să distrugă economic crescătorul român.
ANALIZĂ | RonduldeNoapte.ro
- De la epidemie la criză economică
În 2026, România s-a confruntat cu o situație sanitar-veterinară complicată. În județul Mureș au fost identificate focare de pestă a micilor rumegătoare și variolă ovină și caprină, într-un context regional dificil.
Comisia Europeană a impus restricții asupra circulației ovinelor și caprinelor provenite din România, iar deciziile europene au avut consecințe directe asupra exporturilor. În cazul variolei ovine și caprine, Comisia Europeană a instituit măsuri de urgență prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/1108.
Problema este că, într-o asemenea situație, animalul sănătos ajunge să fie afectat economic de existența animalului bolnav. Pentru un crescător care își bazează veniturile pe vânzarea mieilor, a oilor sau pe export, câteva săptămâni sau luni de restricții pot însemna pierderi enorme.
Iar pierderile nu se opresc la fermier.
Ele se transmit către transportatori, centre de colectare, abatoare, comercianți, producători de brânzeturi și, în final, către economia rurală.
- Carantină națională pentru oi și capre
În iulie, ANSVSA a instituit o carantină internă de 30 de zile pentru ovine și caprine, suspendând mișcările acestor animale pe teritoriul României, cu excepția unor transporturi autorizate direct către abatoare.
Măsura este explicabilă din perspectiva combaterii unei boli contagioase. Dar pentru crescător apare o problemă fundamentală: ce faci cu o turmă care trebuie hrănită zilnic, dar pe care nu o mai poți comercializa?
Oaia nu poate fi „oprită din producție”. Trebuie hrănită. Trebuie adăpată. Trebuie îngrijită. Trebuie mulsă. Iar în cazul animalelor pentru carne există cicluri biologice și comerciale care nu pot fi suspendate printr-o hotărâre administrativă.
Pentru un crescător mic, o asemenea perioadă poate transforma rapid o fermă profitabilă într-una nerentabilă.
- Nu omul este în pericol – dar oierul este
Există un element extrem de important care trebuie spus clar. Pesta Micilor Rumegătoare nu se transmite la om. ANSVSA precizează explicit că PMR nu este transmisibilă la oameni și nu afectează siguranța alimentară.
Prin urmare, nu vorbim despre o epidemie umană și nici despre un risc epidemiologic pentru populație comparabil cu o boală transmisibilă oamenilor. Vorbim despre o boală care poate produce pierderi majore în efectivele de ovine și caprine și poate paraliza comerțul cu animale.
Iar aici apare adevărata miză.
- România nu-și poate permite să-și piardă oieritul
Creșterea oilor nu este doar o activitate economică. Este una dintre formele tradiționale de valorificare a terenurilor agricole și a pășunilor României.
În plus, sectorul beneficiază în continuare de politici publice de sprijin. Pentru anul 2026, Guvernul a alocat, în cadrul schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor, peste 103 milioane de lei credite bugetare pentru ovine și caprine.
APIA derulează, de asemenea, sprijinul cuplat pentru venit destinat sectorului ovine-caprine.
Dar apare o contradicție. Statul finanțează menținerea efectivelor, în timp ce incapacitatea de a controla rapid și eficient bolile poate bloca piața pe care aceste efective trebuie valorificate.
Cu alte cuvinte, putem ajunge în situația absurdă în care statul plătește pentru existența oilor, dar administrația nu reușește să creeze condițiile sanitare și comerciale pentru ca proprietarii lor să poată câștiga bani din această activitate.
- Unde este problema: la crescător sau la administrație?
ANSVSA susține că situația epidemiologică este dinamică și că presiunea virală regională este ridicată. În cadrul programului de supraveghere au fost prelevate peste 40.000 de probe din 2.520 de exploatații, pentru depistarea PMR și a variolei ovine și caprine.
Acest lucru demonstrează că autoritățile au început să construiască un mecanism de supraveghere mai amplu.
Dar problema este că reacția a venit într-un moment în care România avea deja imaginea unei țări cu dificultăți în controlul bolilor animalelor.
Colegiul Medicilor Veterinari a transmis Guvernului, în iulie, un document extrem de critic, vorbind despre o situație „dramatică” a sectorului ovin și caprin și despre probleme privind controlul, monitorizarea și gestionarea bolilor majore. Colegiul a propus, printre altele, identificarea timpurie a animalelor, carantină în centrele de colectare, vaccinare în anumite condiții și intensificarea controalelor.
Așadar, problema nu mai poate fi pusă exclusiv în cârca crescătorului.
- Comerțul ilegal – o bombă epidemiologică
Există însă și cealaltă parte a problemei. ANSVSA a descoperit chiar în această vară un caz grav de fraudare a sistemului de trasabilitate: 75 de ovine care figurau oficial ca fiind ucise într-un focar din Tulcea au fost găsite fizic într-o exploatație din Cluj. Autoritatea a sesizat organele penale și a dispus izolarea animalelor.
Aici trebuie să fim foarte clari: dacă animalele sunt mutate ilegal, dacă sunt ascunse focare sau dacă se falsifică documentele, orice strategie sanitar-veterinară devine aproape imposibilă. Un singur transport clandestin poate compromite munca de supraveghere efectuată în sute sau mii de exploatații.
De aceea, controalele sunt necesare. Dar controalele trebuie să fie însoțite de despăgubiri corecte, proceduri rapide și predictibile și sprijin economic pentru crescătorii care respectă legea.
- Oile nu trebuie să devină victime colaterale ale administrației
În iunie, ANSVSA avertiza că situația epidemiologică din Mureș se desfășoară pe fondul unei presiuni regionale ridicate, cu numeroase focare de variolă ovină în Grecia și focare de PMR în alte state balcanice.
Prin urmare, România nu poate trata problema superficial. Dar nici nu poate răspunde unei epidemii printr-o simplă logică administrativă:
„Interzicem mișcarea animalelor și problema este rezolvată.” Nu este suficient. Trebuie identificată sursa introducerii bolii, testate efectivele, trebuie urmărit traseul animalelor.
Trebuie controlate centrele de colectare. Trebuie combătut comerțul clandestin și protejate exploatațiile sănătoase.
Și, mai ales, trebuie aplicat cât mai rapid principiul regionalizării, astfel încât o fermă sănătoasă dintr-un județ neafectat să nu fie tratată economic la fel ca o exploatație aflată într-un focar.
Chiar ANSVSA afirmă că rezultatele screeningului național sunt folosite ca argument pentru negocierea aplicării regionalizării și pentru reluarea exporturilor din zonele neafectate.
- Când epidemia devine politică
Criza a produs deja reacții politice și proteste.
La 30 iulie, crescători de ovine au protestat la București față de modul în care autoritățile au gestionat situația. Criticile au mers până la solicitarea demisiei conducerii ANSVSA.
În același timp, trebuie evitată tentația de a transforma orice focar într-o teorie a conspirației. Nu există, în datele oficiale disponibile, dovezi că statul român urmărește în mod deliberat dispariția oieritului românesc.
Dar există ceva ce poate fi demonstrat și este mult mai important: o administrație slabă, o supraveghere epidemiologică insuficientă, restricții generalizate și lipsa unor mecanisme rapide de protejare economică pot produce, chiar fără o intenție explicită, exact acest rezultat.
Adică reducerea efectivelor și dispariția crescătorilor mici. Pericolul real: dispariția treptată a crescătorului român.
România poate ajunge să aibă pășuni, tradiție și cerere pentru carne de oaie, dar din ce în ce mai puțini români care cresc oi.
Iar atunci nu mai vorbim despre o simplă epidemie. Vorbim despre o problemă de securitate alimentară și economică.
- Concluzie: să nu lăsăm oile să dispară din România
România are nevoie de o politică zootehnică pe termen lung, nu doar de intervenții atunci când apare un focar.
Bolile trebuie eradicate; regulile trebuie respectate. Animalele bolnave trebuie izolate; comerțul ilegal trebuie sancționat.
Dar fermierul corect nu poate fi tratat ca un suspect, iar turma sănătoasă nu poate deveni victima unei administrații incapabile să delimiteze rapid focarul de restul țării.
În spatele fiecărei turme există un om, o familie, o gospodărie și, uneori, generații întregi de tradiție.
Dacă România își pierde oierii, nu pierde doar niște animale. Își pierde o parte din agricultura sa, din economia rurală și din capacitatea de a-și produce singură hrana.
Iar întrebarea „Oile în pericol?” nu mai este deloc exagerată. Pericolul nu vine numai de la virus.
Poate veni și din felul în care statul gestionează virusul.
Lasă un răspuns