Avertisment al militarilor veterani

sursa foto: MApN

Manuel VLĂDUȚ

Un avertisment dur a fost lansat de Ordinul Militar al Veteranilor, în urma scandalului stârnit de intenția declarată a guvernului de a elimina norma de hrană a militarilor:

„Un stat care nu-și hrănește propria armată, va hrăni curând o armată străină!”

Cam așa gândea Napoleon, iar el nu a fost un Kelemen Hunor, guvernantul nostru de doi bani cu dublă cetățenie româno-maghiară, cel care a ieșit să propună mârșăvia eliminării normei de hrană a militarilor și polițiștilor…

Atenție ce vă doriți, domnilor vremelnic aflați la putere! Căci nu ar trebui să vă bazați pe obișnuita tăcere a militarilor!

V-ați gândit cam cum ar fi să vă treziți brusc cu niște unități militare golite de personal, nepăzite de nimeni și cu „lacătul pe poartă”?

Sau să vedeți cum curg prin gura de metrou din Piața Victoriei, câteva mii de oameni îmbrăcați civil care se schimbă demonstrativ „la bățul de chibrit”, în ținută militară?

Dar cum ar fi să vă treziți cu câteva mii de rapoarte de demisie în CDC sau pe adresa electronică a MApN și MAI, în aceeași zi?

Mai vreți idei? Sau stați cuminți pe coada voastră și vă mâncați liniștiți diurnele babane de grohani speciali?

Fiți „smart”, băieți… că țara geme de proști și nu confundați militarii și polițiștii cu educatoarele și învățătoarele care se pregătesc de greva civilizat anunțată…”

Precizăm că ministrul apărării naționale – Radu Miruță, a declarat că refuză să semneze documentul care ar legifera eliminarea normei de hrană a militarilor, un drept bănesc care susține subzistența acestora pe timpul instrucției, misiunilor și aplicațiilor din teren ale unităților militare.

Sursa: https://www.facebook.com/share/p/1Aie4PPqwa/

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*