Vlad Mihai DOBROGEANU■
De la dronele din Marea Neagră la avioanele NATO ridicate în Letonia: Europa intră într-o nouă fază a războiului hibrid cu Rusia
Editorial Rondul de Noapte
Există momente în care istoria nu bate la ușă. Intră pur și simplu în casă. Pentru România, unul dintre aceste momente pare să fie chiar acum.
Dicolo de festivismul obișnuit dedicat azi – 15 august – Zilei Marinei Române, în ultimele zile, cerul de la frontiera de est a României a devenit un spațiu în care radarele, avioanele de luptă și sistemele de apărare antiaeriană sunt puse la încercare aproape permanent. În numai patru zile au fost detectate peste 100 de drone în apropierea teritoriului românesc, iar aeronavele NATO au fost ridicate de șapte ori pentru misiuni de supraveghere și interceptare. Pe 14 august, o dronă a pătruns în spațiul aerian al Letoniei și a fost doborâtă de un avion italian Eurofighter aflat sub comandă NATO.
Aici este știrea zilei. Nu drona în sine. Ci faptul că NATO a început să doboare drone în propriul spațiu aerian, în timp ce România se află deja în prima linie a acestei confruntări.
Și asta schimbă fundamental natura problemei.
- Nu mai vorbim despre un război „departe de noi”
Ani de zile, pentru o parte importantă a societății românești, războiul din Ucraina a fost perceput ca un conflict care se desfășoară „dincolo”.
Dincolo de Prut. Dincolo de Dunăre. Dincolo de Marea Neagră.
Această percepție nu mai corespunde realității.
În luna august, România a avut deja mai multe situații în care dronele sau resturile acestora au ajuns în apropierea sau în interiorul teritoriului național. În 11 august, militarii români au neutralizat două drone Gerbera aflate în zona economică exclusivă a României, în apropierea proiectului energetic Neptun Deep. Partea ucraineană a confirmat că aparatele respective nu îi aparțineau.
Pe 14 august, o altă dronă s-a prăbușit în județul Tulcea, în apropierea frontierei cu Ucraina.
În paralel, pe 13 august, România a emis în aceeași zi trei avertizări privind posibile amenințări aeriene provenite din zona frontierei cu Ucraina, iar avioane F-18 spaniole au fost ridicate pentru misiuni de supraveghere.
Nu este un incident. Nu sunt două incidente. Este o succesiune.
Iar în analiza de securitate, succesiunea este întotdeauna mai importantă decât incidentul singular.
- Letonia ne arată ce poate urma
La prima vedere, ce s-a întâmplat în Letonia pare să fie o problemă baltică.
Nu este.
Un aparat fără pilot a pătruns în spațiul aerian leton în dimineața zilei de 14 august. Avioane NATO au fost trimise să-l intercepteze, iar un Eurofighter italian l-a doborât. Originea dronei face încă obiectul investigației.
Este important să nu transformăm o investigație în verdict. Nu orice dronă care ajunge accidental într-un stat NATO este automat o dronă rusească trimisă să atace NATO.
Unele aparate pot fi deviate de războiul electronic. Unele pot fi drone ucrainene scoase de pe traiectorie. Altele pot fi aparate rusești. Iar în unele cazuri originea poate rămâne neclară.
Dar tocmai aici se află pericolul. Războiul hibrid prosperă în zona în care nu poți demonstra imediat intenția.
Dacă o dronă intră în spațiul NATO și nu știi sigur dacă este accident, efect al bruiajului, operațiune de recunoaștere sau provocare, trebuie totuși să reacționezi. Pentru că nu poți aștepta să afli adevărul după ce drona își atinge ținta.
Aceasta este una dintre marile vulnerabilități ale NATO în noua epocă a războiului cu drone.
- Rusia poate testa fără să tragă direct în NATO
Aici trebuie să privim lucrurile din perspectiva Moscovei. Nu este nevoie ca Rusia să lanseze o rachetă asupra Constanței pentru a testa reacția României.
Nu este nevoie să atace o bază NATO. Nu este nevoie să provoace deliberat o confruntare militară directă.
Este suficient să existe incidente repetate la limita spațiului aerian aliat. O dronă aici, una dincolo…
Un aparat care traversează accidental frontiera. Un altul care este deviat de bruiaj. O infrastructură critică aflată în apropierea unei zone de conflict…
Un cablu submarin, un terminal energetic, o navă comercială, un port, un aeroport.
Fiecare incident obligă NATO să ia o decizie. Și fiecare decizie poate fi analizată de adversar. Cât de repede reacționează NATO? Ce mijloace folosește?
Cine comandă? Cât costă interceptarea? Există diferențe între reacția României, Poloniei, statelor baltice sau Germaniei? Cât de mult poate fi împinsă Alianța înainte de a răspunde militar?
Acestea sunt întrebările reale. Și ele nu se mai află în paginile unor scenarii ipotetice; se întâmplă acum!
- Marea Neagră devine din nou punctul strategic al Europei
Pentru România, problema este cu atât mai gravă cu cât avem în față Marea Neagră.
Marea Neagră nu mai este de mult doar o mare comercială. Este un spațiu militarizat, o arteră energetică, o zonă de transport strategic și una dintre principalele direcții de confruntare dintre Rusia și Occident.
În apropierea României se află infrastructuri energetice strategice. Neptun Deep este una dintre ele.
Faptul că două drone au fost neutralizate în apropierea acestei infrastructuri nu poate fi tratat doar ca un incident tehnic.
În același timp, războiul naval și aerian din Marea Neagră afectează deja transporturile comerciale. Rusia a respins recent ideea unei încetări a atacurilor asupra transportului civil maritim, în timp ce atacurile asupra infrastructurii și navelor comerciale continuă să genereze îngrijorări privind exporturile de cereale și securitatea rutelor maritime.
Cu alte cuvinte, Marea Neagră este simultan: front militar, coridor economic, infrastructură energetică și spațiu de confruntare hibridă.
Iar România se află exact în mijlocul acestui sistem. România nu trebuie să intre în panică. Dar nici să doarmă! Aici este, poate, cea mai importantă concluzie:
Nu avem nevoie de panică.
Panică înseamnă să transformăm fiecare obiect zburător într-o amenințare rusească. Dar nici liniștea artificială nu mai este o soluție.
Când într-un interval de numai câteva zile sunt detectate peste 100 de drone în apropierea României și avioanele NATO sunt ridicate repetat, nu mai putem vorbi despre o situație care trebuie tratată cu „nu este niciun pericol”.
Poate că pentru populație riscul imediat rămâne redus. Dar riscul strategic a crescut.
Sunt două lucruri diferite. Un om care locuiește la Tulcea poate să nu fie în pericol direct. Dar România, ca stat aflat pe flancul estic al NATO, este într-o situație strategică mult mai expusă decât acum câțiva ani. Iar diferența trebuie înțeleasă!
- Războiul hibrid nu începe cu tancurile
Una dintre cele mai mari erori pe care le putem face este să definim războiul numai prin imaginea clasică a tancurilor care trec frontiera.
Războiul modern începe mult mai subtil. Cu dezinformare. Cu atacuri cibernetice. Cu sabotaj. Cu influență politică. Cu manipularea societății, cu presiune economică, cu atacuri asupra infrastructurii. Cu operațiuni clandestine. Cu drone…
Și, mai ales, cu testarea reacției adversarului.
De aceea, ceea ce se întâmplă acum în România și în statele baltice trebuie privit împreună.
- Și există un paradox
Rusia nu trebuie neapărat să dorească un război direct cu NATO pentru a beneficia de pe urma tensiunii. Este suficient ca Europa să înceapă să se teamă.
Este suficient ca România să se întrebe dacă următoarea dronă va cădea peste o localitate. Este suficient ca statele europene să înceapă să se acuze reciproc.
Este suficient ca populația să creadă că NATO este incapabil să-și apere frontierele.
Este suficient ca vocile care cer abandonarea sprijinului pentru Ucraina să devină mai puternice.
Pentru că, într-un război hibrid, fractura din interior poate valora mai mult decât o victorie pe front.
Iar Rusia știe acest lucru. Și Putin, exact asta se pare că și-a stabilit ca obiectiv: să distrugă NATO și Uniunea Europeană din interior!
- România trebuie să-și privească altfel propria securitate
Poate că aceasta este adevărata lecție pentru București. România nu mai poate avea o politică de securitate bazată aproape exclusiv pe ideea că „suntem în NATO și NATO ne apără”.
Da, NATO ne apără. Dar NATO este format din noi. Avioanele care se ridică deasupra României sunt NATO. Militarii care interceptează amenințările sunt NATO. Bazele militare din România sunt NATO. Sistemele radar sunt NATO.
Dar România este, în același timp, una dintre țările care trebuie să contribuie la apărarea flancului estic.
Iar aici apare întrebarea pe care politicienii români o evită prea des:
Suntem pregătiți pentru războiul care există deja sau încă ne pregătim pentru războiul de ieri?
Pentru că războiul de astăzi nu mai este doar despre avioane și rachete. Este despre drone ieftine împotriva unor sisteme extrem de scumpe.
Este despre război electronic, despre inteligență artificială, despre sateliți, despre infrastructură critică. Este despre apărarea porturilor și a platformelor energetice. Este despre protecția populației, despre capacitatea statului de a comunica rapid și credibil atunci când apare o amenințare.
Și este despre reziliența unei societăți!
- România nu mai este spectator
Poate că aceasta este concluzia editorialului de astăzi. Războiul nu a ajuns în România în sensul clasic al cuvântului. Dar războiul a ajuns la poarta României.
Dronele au ajuns în spațiul nostru aerian sau în proximitatea lui. Fragmente au ajuns pe teritoriul nostru. Avioanele românești și aliate sunt ridicate pentru a supraveghea frontiera. Infrastructura energetică offshore trebuie protejată.
Marea Neagră a devenit un spațiu militar extrem de sensibil!
Asta înseamnă că linia dintre război și pace a devenit mult mai subțire. Și poate că aceasta este realitatea pe care trebuie să o înțelegem!
Nu trebuie să ne fie frică. Trebuie să fim pregătiți!
Pentru că, în războiul modern, diferența dintre o provocare și o tragedie poate fi de numai câteva secunde. Iar diferența dintre un stat pregătit și unul nepregătit poate fi de numai câteva decizii politice.
România nu mai este spectator!
Este pe flancul estic al NATO.
Este la Marea Neagră.
Este vecină cu războiul.
Și, începând din această vară, cerul ne amintește aproape în fiecare zi de acest lucru…
Rondul de Noapte
15 august 2026
Lasă un răspuns