Manuel VLĂDUȚ■
Aveam 20 de ani în 1989. Eram militar în termen într-o unitate militară din Mihai Bravu, la sud de București.
Fusesem deja anchetat de două ori de Securitate în timpul liceului, pentru că avusesem curajul ca împreună cu câțiva colegi și prieteni, să protestăm împotriva comunismului lui Ceaușescu, încercând să împrăștiem niște manifeste.
Pentru că eram considerat „element ostil”, mă detașaseră la o unitate de munci, unde lunar eram căutat de doi CI-ști dubioși cu grad de colonel, să le spun dacă „am mai mâncat kkt împotriva Partidului”…
Când a început măcelul ăla numit „Revoluție”, am fost înarmați rapid și dotați cu cartușe de război. Am fost primul chemat de comandant, și declarat „om de încredere”… Când a început să se tragă, în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, i-am dat colonelului căciula mea soldățească, în locul celei cu emblemă ofițerească, să nu devină o țintă; eu aveam casca de oțel…
Atunci am primit „botezul focului”… De câteva ori, am simțit la propriu, glonțul pe la ureche… Apropo: ați simțit vreodată gustul metalic și amar al fierii vărsate sub limbă? Acela este gustul fricii… Nu l-am mai simțit niciodată de atunci, nici măcar în Afghanistan, când ne trăgeau talibanii cu rachete chinezești în cap!… Și nici nu doresc cuiva să-l simtă vreodată!
Stau și mă întreb adesea ce au simțit camarazii mei de atunci, cei care au murit împușcați de gloanțele „prietene”?… Au știut oare ce i-a lovit? Sau pentru ce au murit?
Scriu toate astea pentru că azi, după aproape 36 de ani de la Revoluția din 1989, văd cum tot pentru ce am luptat în acele zile, se destramă… iar viețile tinerilor de atunci se vor fi pierdut în zadar!
Iar ce e mai grav, este că totul pică încet in uitare, iar generațiile venite din urmă cred că libertatea câștigată de noi este veșnică, fără a mișca un deget pentru ea…
Și propaganda anti-occidentală, anti-democrație, lansată otrăvit de tot felul de Călini, Simioni, Șoșoci și Olguți, convinge din ce în ce mai mulți oameni tineri care nu au trăit o zi de comunism, „că înainte era mai bine”!
Atenție ce vă doriți, prieteni, dar libertatea pe care noi am câștigat-o cu sânge și cătușe, are un preț pe care voi nu-l veți putea plăti niciodată dușmanilor democrației noastre, decât cu propria suferință și sânge!
Apărați ce am câștigat noi și pentru voi! Nu lăsați România să pice în abis!
Sau vreți să venim noi din nou, să ne întoarcem într-o zi friguroasă de decembrie… și să reinstaurăm democrația pierdută de voi printre degete?
Lasă un răspuns