Mihaela VLĂDUȚ■
„Educația este cea mai puternică armă pe care o poți folosi pentru a schimba lumea.” — Nelson Mandela
Simularea națională ale examenului de bacalaureat a generat, anul acesta, emoții intense și o stare profundă de tensiune în rândul părinților și elevilor de clasa a XII-a de la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia, instituție recunoscută – de altfel, drept cea mai bine cotată din oraș. Cauza acestor frământări a fost decizia aproape unanimă a cadrelor didactice de a boicota această etapă de evaluare, invocând greva.
Justificarea acestei hotărâri cu un impact atât de serios asupra elevilor nu a fost însă explicată pe măsura gravității sale. Dirigintele clasei a transmis pe grupul de părinți un mesaj scurt și sec: „Simularea 23–25 martie nu se mai susține, iar decizia aparține instituției…”. În spatele acestei formulări sumare am aflat că s-ar afla o nemulțumire de natură financiară și anume faptul că profesorilor nu li s-ar remunera suplimentar orele pentru corectarea lucrărilor.
Așa cum era firesc, reacția părinților nu a întârziat să apară. Nemulțumirile și întrebările au apărut imediat. Fiind unul dintre acești părinți, profund preocupată și implicată în pregătirea copilului meu aflat în pragul unui examen decisiv, am simțit nevoia să aflu dacă și cadrele didactice ale celorlalte licee din oraș au ales o cale similară. Cu surprindere și dezamăgire am constatat că liceul „nostru” era singurul care hotărâse să nu-și testeze elevii, mizând probabil pe bunele rezultate obținute la bacalaureat în anii anteriori.
Nemulțumirea mea s-a amplificat și mai mult când am realizat că nici conducerea Asociatiei de Parinti ai liceului căreia i-am solicitat ajutorul și al cărui statut prevede apărarea drepturilor și bunăstării educaționale ale elevilor, nu a făcut vreun demers concret. Deși initial reacția a fost una pozitivă în sensul propunerii de înaintare a unui memoriu la secretariatul liceului, ulterior, președinta asociației — al cărei copil nu se află într-o clasă terminală — a susținut, cu o remarcabilă flexibilitate de poziție, punctul de vedere al conducerii liceului. În urma acestor încercări zadarnice, m-am simțit profund descurajată și, în același timp, întărită într-o convingere dureroasă: aceea că în prezent, idealurile profesionale ale unor cadre didactice par să fie reduse doar la revendicări de natură financiară, iar pregătirea și evaluarea elevilor ajung să fie transformate în instrumente de presiune și negociere politică.
Știam deja că, fără implicarea noastră, a părinților, în susținerea pregătirii suplimentare, în particular, șansele copiilor noștri de a promova cu succes marile examene ale vieții se diminuează considerabil. Cu fiecare dintre cei trei copii ai mei am recurs la ajutor extrașcolar pentru a compensa lipsurile sistemului de fiecare dată când au fost nevoiți să treacă printr-un examen important. Cu toate acestea, încă mai speram într-o implicare reală a profesorilor, într-o dovadă de responsabilitate care să nu se fractureze tocmai în momentele cele mai importante pentru elevi.
Surpriza a venit astăzi, când, tot printr-un mesaj scurt transmis pe grupul de părinți, diriginta clasei ne-a informat că „simulările naționale se vor susține” în definitiv, ca urmare a intervenției Inspectoratului Școlar Județean Constanța. Probabil că, la nivelul acestei instituții, există încă oameni care înțeleg cu adevărat sensul educației și care au sesizat că un asemenea boicot contravine interesului elevilor. Cu această ocazie, adresez mulțumirile mele sincere ISJ Constanța pentru sprijinul și intervenția sa la timp!
În încheiere, nu pot să nu observ diferența de substanță dintre modalitățile prin care diverse categorii profesionale aleg să protesteze. În cazul personalului medical, al cărui membru sunt, grevele nu pun niciodată în pericol viața ori binele pacientului, pentru că acesta se află în mod firesc în centrul de interes al actului medical și al conștiinței profesionale. În schimb, în educație, protestele au atins adesea exact acele momente de maximă importanță din viața elevilor — examene, evaluări, admiteri — transformându-le în pârghii de constrângere și influență asupra deciziilor politice, în numele unor revendicări preponderent financiare.
Consider ca nu este normal ca elevul, aflat într-un moment de maximă vulnerabilitate și importanță pentru viitorul său, să fie transformat într-un mijloc de presiune. Pentru că școala își pierde din noblețe atunci când îndepărtează elevul din centrul preocupărilor sale și îi substituie interesului acestuia alte priorități, oricât de legitime ar părea ele în alt context. În definitiv, niciun demers revendicativ nu ar trebui să se clădească pe neliniștea, nesiguranța sau dezechilibrul emoțional al elevilor pe care profesorii sunt obligați prin statut să îi pregătească pentru viață. Ideea de “a avea dreptul la grevă” nu ar trebui să anuleze drepturile altora.
Cum nicio faptă bună nu trebuie iertată, nici cele mai puțin frumoase nu ar trebui ocolite, potrivit aceluiași principiu!…
Însă, până la urmă totul este bine când se termină cu bine! Nu știu în ce fel sau circumstanțe s-au lăsat profesorii convinși să renunțe la boicotarea simulării naționale, copiii însă, cu siguranță au ieșit câștigători!
Lasă un răspuns