Manuel VLĂDUȚ■
Sâmbătă – 14 martie, a avut loc la City Park Mall Constanța, o inedită prezentare de modă.
Cea mai cunoscută școală de modeling din Constanța, “The Crown” – condusă de celebra Maria Iacob – Gheară, fotomodel și câștigătoare a concursului Miss România – 2012, a prezentat colecțiile de primăvară-vară ale unor branduri vestimentare cunoscute, sub sloganul “Style Manifesto”, în colaborare cu stilistul constănțean Andrew Christian.

Modele cu stil, tinerele cursante ale școlii au defilat pe podium prezentând rebelele ținute de la Bershka si Mayoral sau îndrăznețele piese vestimentare de la Zara & Zara kids, Reserved sau Hamza, sub privirile numeroasei asistențe aflate în Mall.
Într-o atmosferă incendiară înteținută de cunoscuta prezentatoare Cecilia Ilie de la Play Radio – 91,6 FM Constanța și de muzica amplificată de spațiul generos al mall-ului City Park, modelele constănțene au transmis prin vestimentația propusă, mesajul că indiferent de stresul cotidian și al grijilor zilnice, poți rămâne tu însuți, fără teama că ai putea fi privit critic. Fotografia evenimentului a fost realizată de Alex Mușat, un fotograf cu un fin simț al compoziției si al momentului.

Școala de modeling oferă cursuri pentru fete și băieți cu vârste cuprinse între 4 și 20 ani, nu doar pentru mers pe podium cât mai ales pentru dezvoltarea încrederii personale, atitudinii și disciplinei. Iar evenimentul STYLE MANIFESTO a combinat excelent promovarea ideii de manifestarea a individualității prin stil și eleganță.
Mult succes în viitor, tinerelor și nonconformistelor modele ale casei de modeling „THE CROWN by Maria Iacob”!
Lasă un răspuns