Medgidia, drumul spre ruină economică – Datoriile

Ruinele fostei uzine IMUM Medgidia. Sursa foto: dobrogeanews.ro

Rondul de Noapte ■

Consilierul local al Consiliului Local municipal Medgidia –  Bogdănel Drăghiceanu, continuă seria de dezvăluiri cu privire la situația deosebit de critică cu care se confruntă municipiul, dezvăluiri adresate în special cetățenilor onești ai urbei, dar și susținătorilor fervenți ai primarului Valentin Vrabie, bazate pe cifre oficiale care pot fi verificate de oricine este interesat:

13.256.336 lei! Adică mai mult de  2,5 milioane de euro.

Rețineți aceste sume prieteni, cetățeni plătitori de taxe și impozite din Medgidia!

Nu sunt simple cifre, ci reprezintă cuantumul datoriiilor neplătite de UAT Medgidia la data de 31.12.2025 fapt care situează municipiul pe un neonorant loc 2 la nivel județean top în care Medgidia este depășită doar de UAT Mangalia, unde cunoașteți  bine ce s-a întâmplat.

Aș spune că, deși valoarea este una oficial reflectată în statistica Ministerului de Finanțe, nici măcar aceasta nu este reală pentru că nu include sumele ce fac obiectul multora dintre procesele (zeci la număr) pe care le are municipiul Medgidia pe la diverse instanțe, cu prestatorii de servicii neplătiți șicu angajații dați afară în mod nelegal.

Ca să nu se grăbească “marele edil” să vă mintă cum că aceste datorii au apărut pentru că, nu-I așa?, “Medgidia se dezvoltă”, am să vă spun că acest nivel imens al datoriilor se împarte astfel:  12.302.019 lei la secțiunea de funcționare și numai 954.317 lei pe secțiunea dezvoltare.

Pentru cei care nu cunosc modul de constituire și execuție al unui buget public, succint, am să vă spun doar că acest este structurat pe două mari secțiuni: secțiunea de funcționare și secțiunea de  dezvoltare

În secțiunea funcționare sunt prevăzute sumele necesare pentru ca autoritatea locală să/și poată realiza funcțiile pe întreg anul respectiv (plata salariilor, a contractelor de utilități, a diverselor contracte de servicii sau furnizare de produse, rate la bănci, etc) iar în secțiunea dezvoltare sunt prevăzute sumele alocate derulării proiectelor de investiții.

Principala concluzie care se desprinde din ceea ce am prezentat anterior este aceea că, la acest moment, Primăria Medgidia, doar ca să funcționeze, consumă cu mult mai mult decât produce. Dacă primăria ar fi o societate comercială ea ar fi falimentară. 

De ce s-a ajuns în această situație? Pentru că, așa cum v-am mai spus, de mulți ani, în mod intenționat, bugetul Medgidiei este realizat pe baza unor cifre fanteziste, exemplu: 43.028 locuitori, cu încălcarea prevederilor art.14, alin.7 din Legea nr.273/2006 a finanțelor publice locale.

De ce nu este Medgidia în faliment deja?

Pentru că în iunie 2023, prin Hotărârea 539/2023 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului,  guvernul Ciucă a alocat Medgidiei un ajutor de urgență suma de 7 milioane de leideoarece„UAT Medgidia se confruntă cu reale dificultăți financiare în ceea ce privește asigurarea cheltuielilor de funcționare, astfel că sunt necesare sume pentru asigurarea funcționării, pentru asigurarea sumelor aferente deciziei privind eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale aferente salariilor, plăți restante conform declarației FI 118 și pentru achitarea plăților către furnizori”, se arată în nota de fundamentare a Guvernului.

De asemenea, în 2024 Medgidia a scăpat de faliment doar pentru că a primit suma de 2.114.000 lei pentru plata unor cheltuieli curente” prin Hotărârea nr. 1389/2024 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, pentru unele unități administrativ-teritoriale.

Cum în anul 2025 nu au mai fost făcute plăți cu caracter excepțional, ci doar cele prevăzute anterior în contul sumelor  aferente cotelor defalcate pe TVA și din impozitul pe profit  adică „doar“ 33.651.565 lei, geniul administrativ a lui Vrabie a continuat să conducă Medgidia spre prăbușire economică.

Practic, pentru anul 2025, VRABIE a realizat un buget mincinos ce prevedea realizarea unor venituri totale de 550.052.054 lei (pentru ambele secțiuni) și a realizat doar 30% din acestea, adică 16.459.609 lei.

Cum au fost realizate aceste venituri, ne spun tot datele Ministerului de Finanțe:

  • Veniturile proprii încasate – 72.054.528 lei; (cu tot cu cotele primite de la bugetul de stat);
  • Venituri proprii încasate (fără cotele primite de la bugetul de stat) – 38.402.963 lei;
  • venituri din impozite pe proprietate încasate – 18.173.216 față de 74.473.984 cât era prevăzut în buget, adică 24.40 % din ce era bugetat;
  • total venituri încasate din surse ale bugetului de stat – 111.133.187 lei.

Veniturile realizate în anul 2025, care a fost raportat la un număr de 43,028 locuitori cât spune Vrabie ca mai sunt acum în Medgidia,  au fost cheltuite preponderent pentru asigurarea funcționării primăriei – 92.541.873, din care 27.738.233 o reprezintă valoarea cheltuielilor salariale, iar serviciul datoriei publice (ratele la bănci) au însemnat 8.309.503.

Pentru dezvoltarea municipiului, au fost cheltuiți 74.590.500 lei, din aceștia aproximativ 10 milioane de lei provenind din vânzarea terenurilor aparținând municipalității asta în condițiile în care Vrabie, în mod mincinos, prevăzuse în buget suma de 414.615.210 lei, astfel că așa cum vă spuneam în episoadele trecute, proverbul românesc  “Minciuna are picioare scurte”  se verifică iar!

Și pentru că sunt convins că edilul “vizionar” al Medgidiei se va grăbi să spună că, Guvernul e vinovat că nu a alocat fondurile necesare pentru realizarea proiectelor de dezvoltare, data viitoare veți afla, cu cifre și date, care este nivelul la care se practică minciuna la Medgidia.

În condițiile actualului dezastru bugetar al Medgidiei pe care l-a creat și întreținut în ultimii 5 ani, cum vă puteți imagina că va iniția Vrabie vreun proiect de hotărâre prin care să propună Consiliului Local Municipal reducerea poverii fiscale pentru cei doar 25% dintre contribuabilii care achită taxe și impozite în localitate? De asemenea mă întreb de ce nu emite sindicatul angajaților primăriei o scrisoare de protest către Ministerul Finanțelor prin care să/și exprime nemulțumirea cu privire la faptul că restanțele salariale ale UAT Medgidia către ei nu figurează în aceste evidențe?

Lor, celor care muncesc serios pentru ca – în ciuda managementului falimentar al lui Vrabie – orașul să nu „moară”, le spun că  afirmațiile “vizionarului” potrivit cărora nu a plătit salariile angajaților pentru că  a fost obligat să plătească anumite sume către Ministerul Dezvoltării aferente proiectelor de dezvoltare sunt doar minciuni și mai mult, încalcă prevederile legale referitoare la plata salariului – astfel cum sunt acestea prevăzute în articolele 161 și următoarele din prevederile Legii 53/2003 – Codul Muncii.

El nu putea să plătească, așa cum declara, ratele de cofinanțare pentru proiectele europene aflate în derulare decât din fondurile bugetate în secțiunea dezvoltare a bugetului local și nu din secțiunea funcționare, acolo unde sunt prevăzute fondurile pentru plata salariilor personalului, decât dacă exista o hotărâre a consiliului local în acest sens, iar o astfel de hotărâre nu există!

De fapt, așa cum îi este caracterul, VRABIE a mințit iarăși și mai mult, a încălcat legea – dacă a utilizat fonduri publice altfel decât potrivit destinației lor bugetare.

Mult mai plauzibilă este situația în care, știind că nu are bani de salarii, pentru că – așa cum deja v-am explicat, bugetul era nerealist fundamentat, a motivat doar neplata salariilor prin obligațiilor pe care le avea față de Ministerul Dezvoltării.

Cert este faptul că – a câta oară? –  și-a bătut joc de angajații primăriei pe care i-a umilit, punându-i să se solidarizeze cu minciunile lui…

Cu stimă,

Al dumneavoastră consilier local municipal,

Bogdănel Drăghiceanu

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*