“Oglindă, oglinjoară! Doar EU voi aduce pacea în această țară!”

Sursa foto: cdn.reperio.news

Manuel VLĂDUȚ■

S-au consumat și mult așteptatele întâlniri dintre Trump și Zelensky și apoi cu liderii europeni.

Toată lumea pare a fi mulțumită, cel puțin formal… Prezentată drept un suces diplomatic istoric, întâlnirea lui Trump cu principalii lideri europeni lasă totuși multe semne de întrebare.

  • În primul rând, vulpoiul portocaliu l-a primit mai întâi pe Zelensky, separat de ceilalți reprezentanți ai Europei. Actor desăvârșit, Volodimir și-a luat un sacou și o cămașă negre, fără cravată și ca un școlar disciplinat, a adresat multiple mulțumiri din inimă, „binefăcătorului” națiunii ucrainene care zice că aduce el pacea mult visată de toată lumea (între timp, bombele rusești continuă să cadă în Ucraina…).
  • Europenii au fost lăsați ostentativ pe plan secund – primiți fiind separat și fără covor roșu și aplauze, precum Putin în Alaska…
  • Bravii europeni au evitat tot timpul să pronunțe numele lui Putin pe timpul discuțiilor, asemenea „Nenumitului” din „Harry Potter”… posibil pentru a nu-l deranja pe impervizibilul și megalomanul Trump.
  • Sărind peste orice protocol și bun simț, Portocaliul i-a lăsat baltă pe oaspeții săi pentru a-l suna pe Putin din Biroul Oval (probabil pentru raport!…), fără să mai aștepte încheierea cobvorbirilor. Presa de stat rusă relatează că Iuri Ușakov a transmis că liderul de la Kremlin i-a mulțumit președintelui american pentru summitul desfășurat vineri în Alaska. Ușakov a precizat, de asemenea, că cei doi au discutat despre posibilitatea inițierii unor negocieri directe între Ucraina și Rusia, potrivit Agenției RIA Novosti. 
  • Deși Putin este actorul principal al războiului din Ucraina și va determina în mare măsură soarta Ucrainei, rămâne deschisă întrebarea dacă Putin este real interesat de încheierea unui acord de pace, așa cum sugereazăTrump.
  • În final, Trump a declarat că în scurt timp se așteaptă să aibă loc o întâlnire trilaterală între Rusia, Ucraina și Statele Unite. „Cred că va fi o chestiune de «când», nu de «dacă»”, a spus Trump.

„Toată lumea este foarte fericită de posibilitatea păcii între Rusia şi Ucraina. La finalul întâlnirilor, l-am sunat pe preşedintele Putin şi am început aranjamentele pentru o întâlnire, într-o locaţie ce urmează a fi stabilită, între preşedintele Putin şi preşedintele Zelenski. După acea întâlnire, vom avea o reuniune trilaterală – cei doi preşedinţi, plus eu însumi”, a mai declarat Trump.

  • A reieșit că detaliile garanțiilor de securitate pentru Ucraina ar trebui elaborate în termen de zece zile.
  • După mai multe ore de discuții la Casa Albă, cancelarul german Friedrich Merz și-a exprimat satisfacția că vede progrese pe calea păcii în Ucraina. Merz a declarat: “Așteptările mele au fost depășite!”
  • Prin stabilirea trilateralei, reiese că Europa este exclusă de la tratativele pentru pace, deși Merz a sugerat participarea întregii Europe, ca al patrulea negociator.
  • Mai tranșant, Emanuel Macron a declarat: “Dacă negocierile eșuează, vom înăspri sancțiunile”. Președintele Macron a mai spus că potențialele concesii teritoriale ucrainene nu au fost discutate în timpul discuțiilor de la Casa Albă.
  • Ca lider al unei țări pățite cu rușii, președintele finlandez Alexander Stubb s-a arătat rezervat: acesta a menționat că Trump a sugerat discuții bilaterale între Putin și Zelenski, dar nu se poate avea încredere în președintele rus. „Putin este rareori de încredere. Vom vedea dacă Putin va îndrăzni să vină la aceste discuții”.

N.R. O lume întreagă așteaptă pacea în Ucraina. Sub ce formă și cu ce preț, rămâne de văzut. Pînă atunci, atacurile sângeroase ale Rusiei continuă. Căci Megalomanul Portocaliu a dat “liber” la bombardamente, afirmând că nu este neapărat necesară o încetare a focului, pentru un acord de pace…

Legile și regulile stabilite prin Dreptul Internațional par a fi dispărut, călcate în picioare de Putin și acceptate de Trump. Dreptul la legitimă apărare pentru salvarea propriilor teritorii pare a fi oprit cu forța de dorințele lui Trump, care i-a aliniat ca la grădiniță pe liderii lumii democratice, spre satisfacția personală și a prietenului său de la Moscova.

Carta ONU, pe care toți semnatarii săi erau obligați să o respecte, pare a fi fost aruncată la coșul de gunoi:

Art. 51 – Carta ONU: „Nici o dispoziţie din prezenta Cartă nu va aduce atingere dreptului inerent de autoapărare individuală sau colectivă în cazul în care se produce un atac armat împotriva unui Membru al Naţiunilor Unite, pînă cînd Consiliul de Securitate va fi luat măsurile necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Măsurile luate de Membri în exercitarea acestui drept de autoapărare vor fi aduse imediat la cunoştinţa Consiliului de Securitate şi nu vor afecta în nici un fel puterea şi îndatorirea Consiliului de Securitate, în temeiul prezentei Carte, de a întreprinde oricînd acţiunile pe care le va socoti necesare pentru menţinerea sau restabilirea păcii şi securităţii internaţionale.”

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*