Prof. Marius FURTUNĂ ■
Pentru cariera științifică a domnului Daniel David și pentru reușitele dumnealui în calitatea de Rector al celei mai bine cotate universități din România în multe topuri internaționale prestigioase am toată stima. I-am urmărit câteva studii în psihologia clinică ce au reușit să îmi lumineze anumite dubii profesionale. Din aceste motive, nominalizarea dumnealui pentru funcția de Ministru al Educației mi s-a părut salutară! După experiențele nefericite cu foștii miniștri (mai ales cei nominalizați de PNL), am crezut, sincer, într-un reviriment al educației, coordonat de un profesionist integru și cu bune intenții.
Însă transformarea domnului David dintr-un respectabil profesor universitar, academician și rector universitar de succes într-un politruc mediocru este șocantă. Cel puțin pentru mine!
Ultima declarație a domniei sale, înainte de plecarea în concediu, este o nouă probă a mistificărilor, încercărilor de manipulare, dezinformărilor, lipsei de atașament pentru sistem, provenită din lipsa de înțelegere autentică a realităților educaționale și din obsesia păstrării funcției.
În contextul aplicării Legii 141/2025, domnul ministru declară nonșalant: „Direct spus, nu mai sunt bani pentru plata salariilor și burselor pentru tot anul!” Această declarație nu este doar o negare a unui comunicat al ministerului din februarie, când ministrul declara că bugetul educației, majorat cu 9,58% față de anul anterior „asigură atât investițiile, cât și plata salariilor și a burselor”, dar este și un autodenunț privind încălcarea Legii responsabilității fiscal bugetare numărul 69/2010, prin care Ministerul Educației este obligat să planifice și să asigure toate cheltuielile necesare funcționării sistemului, inclusiv salariile și bursele!
Să presupunem, totuși, că nu mai sunt bani pentru salarii și burse pentru sfârșitul anului! Atunci, avem nevoie de câteva răspunsuri la întrebări elementare:
– Profesorii sunt vinovați de acest deficit bugetar în educație?
– Responsabilii acestei crize sunt cunoscuți? Sunt trași la răspundere, de exemplu, dinozaurii din minister, care de zeci de ani nu mai au treabă cu educația ci doar cu prezervarea propriilor poziții și capturarea miniștrilor în plasa intereselor lor?
– De ce Educația este singurul domeniu unde, atunci când nu mai sunt bani, se reduce finanțarea? Oricâte piruete argumentative s-ar face, un lucru este cert: profesorilor li se scad veniturile, prin mărirea normei didactice (mai multă muncă pentru același salariu) și prin scăderea tarifului pentru plata cu ora la un nivel degradant!
– Pentru câteva luni de deficit se impun măsuri definitive? Reorganizarea rețelei școlare, mărirea normei didactice, mărirea numărului de elevi la clasă, reluarea mobilităților cadrelor didactice sunt măsuri care vor avea efecte pe termen lung. Efecte dramatice, mai ales pentru elevi!
– Care din toate măsurile luate prin legea Bolojan sunt benefice calității educației și demonstrează că învățământul este o prioritate națională?
Pentru că acum suntem în concediu, noi, profesorii, ne trăim indignarea și frustrarea la nivel individual. Poate din septembrie vom reuși să fim mai puternici împreună și să ne facem auziți!
Lasă un răspuns