Manuel VLĂDUȚ ■
Ne mirăm azi cum sondajele arată că 66 % dintre români , cred că era mai bine pe vremea dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu? Ar trebui să ne uităm în urmă, la toți cei 35 de ani de fărădelege, sinecuri și parandărături practicate de toți cei perindați pe la guvernare, indiferent de culoare politică. Ani în care pluripartitismul românesc a fost înțeles doar ca șansa unora de a se organiza în grupări mafiote legale…
În toți acești ani, omul de rând a rămas și sărac și ne…educat și cu banii luați, ca să parafrazez o glumă amară din popor. Și nu, nu e de vină doar propaganda rusă, care lucrează sârguincios, manipulând sensibilitățile și sărăcia oamenilor. Este rezultatul nemulțumirii populare cumulate în timp, după un lung și nesfârșit șir de abuzuri, nedreptăți și proastă guvernare a unei țări pe care conducătorii noștri aleși, au folosit-o ca pe propria lor moșie…
Generația celor care astăzi văd în Ceaușescu și în comunism un lucru mai bun decât democrația, este formată majoritar din cei care nu au trăit comunismul și au auzit probabil despre el doar din poveștile părinților sau bunicilor. Părinți și bunici care își amintesc acum doar „partea bună” a comunismului: că au primit locuințe gratis și serviciu, școlarizare gratuită în școlile profesionale de meserii, că au putut pleca „liber” din satele natale unde nu aveau altă alternativă decât Cooperativa Agricolă de Producție (CAP), direct în uzinele sau șantierele Patriei și acces la stațiunile balneare ale patriei, aproape gratis…
Psihologii spun că omul e făcut să-și șteargă din memorie amintirile neplăcute, rămânând doar cu cele frumoase… Așa și simpatizanții comunismului nostru; căci omit să povestească despre ororile practicate de comuniști în general și de Ceaușescu, în special! Uită să povestească despre frigul îndurat iarna în apartamente, despre alimentele livrate pe cartelă, despre cozile infernale unde stătem cu zilele pentru o porție de gheare de pui, o sticlă de ulei sau un kil de zahăr, depre serile fără curent electric și cu două ore de televiziune unică de stat, despre odele nesfârșite cântate „iubitului conducător” , despre „muncile patriotice” prestate forțat pe șantierele și ogoarele patriei și… despre învățatul la lampă, pe care azstăzi mulți nu îl mai exersează nici la lumina becului! Și despre nationalizari si crimele săvârșite de comuniști în închisori, împotriva oponenților lor! Dar mai ales, despre FRICĂ… Frica să vorbești despre EI, de a nu fi turnat la Securitate și să înfunzi pușcăria! Asta vă doriți oare, iar, „tovarăși” nostalgici?
Și dacă vă amintim despre toate aceste orori, ne dați de cele mai multe ori replica: „Ei… las’ că n-a murit nimeni de foame!” De parcă scopul omului în viață, este doar să mănânce și eventual, să se reproducă! Care ar fi diferența, în acest caz, între om și un animal de fermă?
Să tânjești astăzi, în anul de grație 2025, milieniul al treilea, la „binefacerile” unui comunism pe care nu l-ai trăit (și nu ți-ai dori să îl cunoști), dar să beneficiezi de civilizația „decadentă” a Occidentului în timp ce ai vrea „o țară ca afară” este totuși un paradox pe care, eu, ca unul ce a trăit comunismul și a fost „săltat” de Securitate pentru „complot împotriva securității statului” când nu aveam nici 18 ani împliniți, este ceva de neînțeles…
Cred cu tărie că este momentul ca Statul, să introducă în școli ca materie de studiu obligatoriu, Istoria crimelor comunismului în România, pentru ca niciodată generațiile viitoare să nu uite sclavia în care am fost forțați să trăim, după ce am fost învinși în războiul împotriva Rusiei Sovietice în 1944! Pentru ca nimeni să nu mai uite vreodată, că 1166 de tineri ai României au murit pentru LIBERTATE pe baricadele Revoluției din 1989, ca noi să trăim azi liberi și cu demnitate în propriile hotare și oriunde, în lume!
Oricâte explicații aș căuta sau aș auzi, nu mă voi putea niciodată acomoda cu ideea că acești oameni, majoritatea – așa cum spun sondajele, visează nostalgic la comunism și Epoca de Aur a dictatorului Nicolae Ceaușescu.
Iar dacă „vocea poporului” va decide într-o zi revenirea la orice formă de dictatură „suveranistă” care inevitabil va duce la strivirea drepturilor și libetăților noastre câștigate cu sângele generației mele în 1989, România riscă să devină nefrecventabilă pentru cei care iubesc cu adevărat libertatea și… iremediabil de nerecuperat.
Lasă un răspuns