“America First”– cu ochii pe Groenlanda

Foto: Profimedia

Manuel VLĂDUȚ

America se dovedește a fi sub conducerea megalomanului Trump, nu doar o democrație ce se prăbușește sub dictatele locatarului temporar de la Casa Albă, dar și un stat cu intenții clare de agresiune, amenințând fățiș cu anexarea Groenlandei, parte integrală a Danemarcei suverane.

Sub pretextul necesității asigurării propriei securități, sub sloganul “America First”, Trump și jalnicul său acolit – J.D. Vance, cel mai detestat vicepreședinte American din istorie, lansează rafale de declarații care îngrijorează întreaga lume.

Și, de departe, discursul rujatului Vance seamănă incredibil de mult cu discursurile naziste folosite odinioară, înainte de anexarea Cehoslovaciei de către Germania. La 12 septembrie 1938, aflat la Nürnberg, Hitler a lansat o nouă tiradă specifică împotriva Cehoslovaciei, cerând imperios dreptul de autodeterminare pentru germanii sudeţi.

La fel a procedat și Vance, aflat în vizită la baza militară americană Pituffik din Groenlanda, “dând asigurări” că doar poporul groenlandez va decide separarea de Danemarca, pentru a fi întrebat apoi – ce să vezi? – dacă va opta pentru a deveni parte a națiunii americane!

El a acuzat autoritățile daneze că și-au neglijat propriul teritoriu și spunând că Washingtonul nu mai poate ignora obiectivele chineze și ruse din zonă, relatează CNN și The Guardian. Acesta a declarat „Danemarca nu a ținut pasul în a dedica resursele necesare pentru a ține această bază, pentru a ne ține trupele, pentru a ține oamenii din Groenlanda”

Declarațiile acestui penibil slugoi al lui Trump, vorbesc de la sine:

„Recunoașterea faptului că există parteneriate de securitate importante în trecut nu înseamnă că în prezent nu putem avea dezacorduri cu aliații despre cum să ne păstrăm securitatea comună pentru viitor, iar despre asta este vorbă. Nu există nicio doză de bullying, nicio doză de ofuscare (…). Mesajul nostru către Danemarca este foarte simplu: nu ați făcut o treabă bună pentru oamenii din Groenlanda”.

Foto: Profimedia

„Ați investit insuficient în oamenii din Groenlanda și ați investit insuficient în arhitectura de securitate a acestei suprafețe incredibile și frumoase, plină de oameni incredibili. Acest lucru trebuie să se schimbe și, pentru că nu s-a schimbat, de aceea politica președintelui Trump în Groenlanda este cea care este”.

„Pentru securitatea mondială, ceea ce trebuie să recunoaștem este că, dacă rușii și chinezii își vor urmări interesul național, avem nevoie de un președinte care să urmărească interesul național american, iar asta înseamnă să ne asigurăm că Groenlanda este în siguranță”, a mai declarat vicepreședintele JD Vance.

„Sper că vor alege să aibă un parteneriat cu Statele Unite, pentru că suntem singura națiune de pe pământ care le va respecta suveranitatea și securitatea, pentru că securitatea lor este într-o foarte mare măsură securitatea noastră” – a concluzionat el.

Această vizită în Groenlanda și declarațiile lui Vance, vin după ce chiar Trump a vorbit zilele trecute pe același ton agresiv la adresa Danemarcei, punctând necesitatea “preluării” insulei de către SUA:

„Avem nevoie de Groenlanda pentru siguranța și securitatea internațională. Avem nevoie de ea. Trebuie să o avem. Și este o insulă care, dintr-o pozitie defensivă și chiar o postură ofensivă, este ceva de care avem nevoie, mai ales cu lumea așa cum este azi și va trebui să o avem. Urăsc să o spun așa, dar va trebui să o avem.

Credeti că oamenii din Groenlanda sunt dornici să devină cetățeni americani?

Nu știu. Nu cred că sunt nerăbdători. Dar cred că trebuie să o facem și trebuie să-i convingem si pe ei și trebuie să avem acel pământ, pentru că nu este posibil să apărăm corect o mare parte a planetei, nu doar Statele Unite, fără el. Așa că trebuie să o avem. Și cred că o vom avea.”

De fapt, vizita fardatului Vance nu a decurs chiar conform planului inițial. În timp ce JD Vance se pregătea să meargă în Groenlanda, agenți guvernamentali ai SUA mergeau prin  capitala țării, Nuuk, pentru a-i invita pe localnici la întâlnirea cu Vance. Dar fără succes, pentru ca au primit doar refuzuri. ( Jesper Steinmetz, TV2 ). Ceea ce nu e chiar  incredibil, căci inuiții groenlandezi sunt cunoscuți ca oameni cu coloană vertebrală! În multe zone oamenii s-au organizat pentru a-l huidui pe Vance, efectul scontat de americani fiind exact invers!

Așa că Vance s-a mulțumit să vorbească soldaților americani din baza groenlandeză, aplaudat la ordin de toți cei de față și de propria nevastă, care l-a însoțit…

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*