Schimbarea șefilor, bucuria nebunilor?

Manuel VLĂDUȚ■

Are neamul nostru românesc, o vorbă din bătrâni… „Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor!”

Nu știu cât de bine va fi României de acum încolo, odată cu plecarea lui Klaus Iohannis, deși ori cu el, ori fără el, tot pustiu părea pe la Cotroceni, fie că era plecat în vacanță, fie că era prezent, dar mut…

Că și-a dat demisia într-un final, nu e un lucru rău; dar cui folosește acum? Ieșim din criza politică în care am intrat, de când cu anularea alegerilor din decembrie? Se ieftinesc brusc, alimentele, energia și carburanții? Avem oare, dintr-o dată, o inflație mai mică sau un guvern mai bun condus de un premier neimplicat în matrapazlâcurile Nordis? Vor crește instantaneu, pensiile, din data de 12 februarie când Iohannis nu mai mai fi președintele României?

Lui Iohannis se pare că nu i-a păsat cu adevărat niciodată de România, demisionând într-un moment când nepotrivit, doar pentru că își vedea „onoarea” amenințată de o posibilă suspendare inițiată de așa-zișii suveraniști, în loc să rămână neclintit la cârmă în fața furtunii politice ce va urma odată cu alegerile prezidențiale din primăvară…

De fapt, singurii care au câștigat ceva din această demisie deloc onorabilă a președintelui în exercițiu (încă) al României, sunt acești jalnici suveraniști care acum jubilează, visând umed la întronarea unui Georgescu anti-occidental?

Credeți că un președinte deconectat de Europa și Occident, va rezolva problemele lăsate moștenire nouă astăzi?

Iată câte ceva din „zestrea” lăsată de cel mai detestat și mai slab președinte din istoria României:

• O societate divizată mai mult ca oricând, aflată sub imboldul ideologiilor nostalgice comuniste sau legionaride și măcinată de un război hibrid continuu și penetrant, aparent fără soluții concrete de contracare;
• „România Educată” transformată într-un conglomerat de analfabeți funcțional și fără o perspectivă reală, fără un plan educațional de lungă durată;
• Un teren propice pentru serviciile secrete naționale divizate și pentru agențiile străine, care joacă doar după propriul interes;
• O țară la „marginea” Uniunii Europene, fără o voce puternică și credibilă care să o așeze la masa rotundă a membrilor săi;
• O economie slab consolidată care nu poate oferi pe termen lung siguranța unui trai decent cetățenilor săi.

Astăzi, singurele realizări notabile ale președintelui Iohnnis din cei 10 ani de mandat, sunt menținerea României pe direcția pro-europeană și euroatlantică și – extrem de important – susținerea necondiționată a Ucrainei în fața agresiunii fără precedent a Rusiei.

În definitiv, demisia lui Iohannis, cea de care s-a bucurat multă lume la aflarea acestei vești, ar fi trebuit să se întâmple încă de la expirarea mandatului său din data de 21 decembrie… înainte de a provoca prin rămânerea sa valul de nemulțumire și a crea tensiunile inutile care au dus la inițierea demiterii sale.

Suntem acum o țară fără președinte, condusă de același  guvern incompetent care a dus România în starea în care se află, cu niște alegeri a căror anulare nu a fost nici acum justificată oficial și care se îndreaptă cu pași repezi spre o criză economică și politică de proporții.

Să nu ne bucurăm deci, de această schimbare a șefilor, înainte de vreme… Apele sunt tulburi iar țărmul este departe încă!

Dar pentru că speranța moare ultima, să privim cu atenție spre cel de-al doilea om în stat, Ilie Bolojan, șeful senatului, cel care ar putea deveni – cine știe? – candidatul viabil și credibil la fotoliul prezidențial al României.