Eșecurile Rusiei – uriașul cu picioare de lut

Sursa foto: replicaonline.ro

Manuel VLĂDUȚ

Cea mai răsunătoare veste de pe mapamond a fost ieri, 8 decembrie – fără îndoială – fuga dictatorului sirian Bashar Al Assad și căderea regimului său susținut de Rusia și Iran. Ce va urma după eliminarea acestui longeviv dictator, ce își luase ca „moștenire” Siria de la tatăl său – Hafez Al Assad, vom vedea zilele următoare; în ce parte o va lua statul sirian, după acești lungi ani de război civil: spre extremismul islamic susținut de grupările radicale, ori spre o nouă democrație, sprijiită de Occident?

Însă departe de căderea fulgerătoare a lui Bashar– cel susținut permanent de Moscova și de satelitul său islamist, Iranul, marele rateu din Orientul Mijlociu aparține Rusiei, cea care pierde astfel influență în această fierbinte zonă a lumii.  Rusiei nu se limitează doar la pierderea controlului în Siria, unde avea la dispoziție inclusiv o bază navală situată în portul Tartus de la Mediterana. Acum, căderea președintelui Bashar al-Assad, un aliat-cheie al Moscovei, a dat o lovitură care zdruncină ambițiile de mare putere ale Rusiei.

Nereușitele Rusiei în încercările sale de destabilizare și control asupra unor alte țări suverane s-au înmulțit într-un timp destul de scurt.

Rusia a dus acțiuni de război hibrid în mai multe țări europene și a finanțat fără succes însă, influențarea scrutinului electoral din 4 noiembrie din Moldova, ai cărui cetățeni s-au mobilizat în mod exemplar prin vot, asigurând victoria unui regim democratic și pro-european.

Amestecul Rusiei în treburile interne ale Georgiei – stat post-sovietic agresat prin intervenția armatei ruse în anul 2008 în favoarea separatiștilor din regiunea Osetia, prin încercarea de a sprijini menținerea unui regim autocratic pro-rus la Tbilisi, care să blocheze aderarea Georgiei la Uniunea Europeană, a adus zeci de mii de oameni în stradă, demonstrând voința poporului din Caucaz de a se rupe de colosul rus. Și probabil, doar o altă intervenție militară rusească va reuși să înăbușe drumul georgian spre Europa, ceea ce în condițiile actuale este puțin probabil.

Războiul de agresiune neîntrerupt purtat de Federația Rusă împotriva Ucrainei – care a depășit recent 1000 de zile,timp în care frontul abia dacă s-a mișcat în ultimii aproximativ doi ani, demonstrează că oricâte resurse ar împinge în față, succesul scontat este departe… Deși forțele rusești au ocupat circa 20% din teritoriul Ucrainei, cu prețul pierderii a sute de mii de vieți omenești, situația care se prefigurează este cea a unui război de uzură.Sprijinul pentru Ucraina al Occidentului în general și al Statelor Unite ale Americii în special, este consistent și constant. Deși pacea este încă departe, semnalele care apar în ultimul timp cu privire la negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia, sunt din ce în ce mai frecvente.

Rateurile Rusiei devin frecvente și previzibile; în România, încercarea Moscovei de a-și asigura un pion important la conducerea țării – în persoana candidatului independent Călin Georgescu, a dat greș. Deși pregătită și coordonată ca la manual, operațiunea de război hibrid “Georgescu” dovedită și documentată de autoritățile române ca fiind finanțată și sprijinită direct de un stat străin – Rusia, a sfârșit prin intervenția în forță a instituțiilor în drept, după anularea alegerilor prezidențiale viciate de influența ilegală a platformei Tik-Tok asupra unei părți importante a electoratului și desecretizarea documentelor puse la dispoziție Consiliului Suprem de Apărare al Țării.

Operațiunile de război hibrid ale Rusiei împotriva statelor europene, care includ forțe ale serviciilor de informații, mijloace și specialiști în atacuri cibernetice și război electronic și resurse financiare nelimitate, nu sunt deloc de neglijat chiar dacă au fost anihilate momentan. La acestea se adaugă cetățenii români care au participat în mod direct la aceste acțiuni concertate, fie ca adepți ai unor ideologii legionare, fie ca mercenari ai grupării paramilitare ai lui Horațiu Potra – fost luptător al Legiunii Străine Franceze, toate indiciile ducând fără echivoc la încercarea pro-rusului Călin Georgescu de a accede în fruntea statului roman prin orice mijloace și cu orice preț!

Zilele următoare vor fi decisive pentru menținerea stabilității zdruncinate a statului român, provocate de aceste evenimente. Pericolul încă nu a trecut, iar dovezile că ne aflăm în plin război hibrid, cybernetic, informațional, se înmulțesc de la o oră la alta…

Erorile Rusiei sunt vizibile dar periculoase. Orice ezitare a autorităților române în abordarea situației fără precedent în istoria țării noastre și chiar a Europei, va pune în pericol însăși democrația. Este timpul să ca în fața pericolului rusesc să fim mai uniți ca oricând! “Hannibal ante portas!” Inamicul este aproape!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*