Bogdan DRĂGHICEANU■
Cum vă spuneam și în precedenta luare de poziție, un personaj imoral și care confundă – dintotdeauna – administrația publică cu satisfacerea propriilor interese, încearcă să vândă locuitorilor onești ai Medgidiei imaginea unui oraș în plină dezvoltare care va deveni un etalon de dezvoltare urbană.
Ca atare, canalele media plătite generos din banii noștri ai tuturor celor care plătim taxe și impozite, promovează asiduu noul cartier al Medgidiei, ultima plăsmuire fantasmagorică a celui neprieten cu adevărul.
Iluzia
Primăria Medgidia a anunțat lansarea unui proiect imobiliar în localitatea Valea Dacilor, unde vor fi scoase la vânzare, începând cu 11 august, peste 800 de loturi de teren destinate construirii de locuințe, atât individuale cât și colective.
Conform datelor publice puse la dispoziția celor interesați, fiecare dintre aceste loturi are o suprafață de minim 500 m2 și că noua zonă rezidențială “pol de dezvoltare urbană” în viziunea “Iluzionistului” este gândită pentru dezvoltarea unei comunități moderne, urmând ca municipalitatea să asigure, fără costuri pentru viitorii proprietari, extinderea utilităților până la limita fiecărei proprietăți, adică a rețelelor de apă, canalizare, energie electrică, gaze naturale și internet.
Realitatea
Prieteni, aceasta diferă substanțial de viziunea idilică promovată cu asiduitate de media plătită să vândă iluzii, noul pol urban fiind doar o biată speranță deșartă.
Pentru că îmi place să-mi argumentez afirmațiile vă prezint următoarele fapte:
- Pe câmpul ales să găzduiască mărețul cartier nu există în acest moment niciun element al niciunui tip de rețea de utilități publice. Asta înseamnă că apa, gazele, canalizarea și comunicațiile trebuie proiectate, finanțate și realizate. Cam cât ar însemna o astfel de investiție pe o suprafață de aproximativ 77 de hectare, cât are amplasamentul vizat, nu spune nimeni și nici nu există vreun proiect în acest sens.
- Pe amplasamentul “polului de dezvoltare urbană” la care visează geniul administrativ al Medgidiei nu există, nici măcar în stadiul de proiect nicio stradă, cu excepția drumurilor ce mărginesc amplasamentul, și acelea doar pietruite. Când și cum se va realiza o rețea de drumuri iar este o întrebare fără răspuns;
- Prețul de pornire a licitației de vânzare este diferit pentru fiecare lot, diferența fiind data de poziția și suprafața respectivului lot, fiind, în medie, în jurul valorii de 40 de Euro pe m2, la care se adaugă cota de TVA. Acum acea cotă este încă de 5% dar va ajunge la 21/%. Exemplu – HCL 239/2026 – 550 m2,prețul minim este 23.139 eurofără TVA. Practic, cine cumpără acum, va cumpăra cu aproximativ 45 de euro m2 o parcelă teren în mijlocul unui câmp. Pentru comparație, în Medgidia, acolo unde există străzi, apă curentă, gaze și electricitate prețul este de aproximativ 20 euro/m2 – Exemple – HCL 40/2026, 319m2, strada Panseluțelor nr.14, 6398 euro fără TVA; HCL 50/2026, 1102 m2, Șoseaua Constanței, nr.9 bis, 22.408 euro fără TVA; HCL 164/2025.
Cel mai elocvent exemplu este chiar strada Vânători nr.1, unde amărâtu’, că n-avea bani, a cumpărat cei 305 m2 care i-au răsărit ca prin minune în curte cu doar 6143 euro fără TVA.
Aplaudacii vânzătorului de iluzii se vor grăbi să apere idea măreață a idolului lor spunând că, nu-i așa, ca să faci ceva trebuie să începi. Apoi, pe măsură ce lucrările avansează se vor face și străzile dar și rețeaua de utilități necesară pentru a putea asigura condiții adecvate de locuire în “polul de dezvoltare urbană”.
Lor, dar mai ales dumneavoastră, cetățenii onești ai Medgidiei, am să le prezint fapte care susțin și probează că “noul cartier al Medgidiei, este doar o nouă gogoriță de “marketing electoral”.
După cum știți, UAT Medgidia are în derulare, mai degrabă teoretic decât practic, două proiecte de investiți derulate prin programul “Anghel Saligny” și care vizează Valea Dacilor.
Primul dintre ele vizează „Reabilitarea, modernizarea infrastructurii rutiere în satele Valea Dacilor și Remus Opreanu din municipiul Medgidia”, program cu o valoare de 41.920.103 lei din care doar 15.000.000 lei sunt asigurați de la bugetul de stat în timp ce 26.920.103 lei trebuie să provină de la bugetul local. Contractul a fost semnat în 09.10.2023 și trebuie finalizat până la data de 31.12.2026.
Celălalt proiect major vizează “Înființarea rețelei inteligente de distribuție gaze naturale medie presiune și racorduri de gaze naturale în UAT Medgidia, sat Valea Dacilor și sat Remus Opreanu”, program cu o valoare de 22.436.947 lei din care 21.426.484 lei de la bugetul de stat și 1.010.462 lei de la bugetul local. Contractul a fost semnat la data de 09.10.2023 și trebuie finalizat tot până la data de 31.12.2026.
Conform datelor actualizate la data de 30.06.2026 (https://www.mdlpa.ro/pages/anghelsaligny) Municipiul Medgidia a reușit în doi ani să realizeze în proporție de 47% proiectul de reabilitare a tramei stradale, pentru care deja a încasat puțin peste 7milioane de lei din cei 15 milioane alocate de la bugetul de stat și în proporție de 83% proiectul privind aducțiunea de gaze din care a încasat aproape 18 milioane lei din cele 21 de milioane alocate de la bugetul de stat.
Cum probabil că puteți vedea/constata, în acest moment în niciunul dintre proiecte nu se derulează lucrări și nici nu se cunoaște data la care se vor relua.
De ce? În principal pentru că proiectele din “Anghel Saligny” nu au avut niciodată asigurată în mod real finanțarea, ele fiind gândite electoral, dovada fiind chiar momentul semnării multora dintre ele. Poate vă aduceți aminte cu cât fast a anunțat “Ilizionistul” semnarea contractului pentru străzi.
Ceea ce este cert este faptul că lucrările de asfaltare în Valea Dacilor sunt demult întrerupte și nu se știe când vor fi reluate și cu ce bani în condițiile în care cea mai mare parte a lor trebuie finanțată din bugetul local. Deși mai aproape de finalizare, proiectul de aducțiune a gazelor nu se știe când se va realiza și cele 690 de locuințe vor fi legate la rețeaua de gaz, iar despre rețea de canalizare nici nu se pune problema nici la Remus Opreanu și cu atât mai mult la Valea Dacilor. Mai mult, ca să realizezi o astfel de rețea ar trebui să distrugi drumurile reabilitate din cele două localități componente ale Medgidiei, atât cât a fost făcut, și asta este imposibil.
În aceste condiții vă întreb – Cât de pertinentă este premisa că “dezvoltarea urbană” visată de mitomanul nepereche al Medgidiei va fi funcțională?
Ca să nu fiu blamat că îl acuz nefondat pe individul mereu lipsit de bun simț dar și de argumente, vă amintesc faptul că, în 2020, înainte de alegerile parlamentare, același personaj, susținea că va face un cartier pentru tinerii căsătoriți.
De ce în 2020? Pentru ca anterior, în patru ani, individul nepereche nu făcuse decât să irosească bani orașului pe spectacolul megalomanic numit DAPIX, pe care, cu nerușinare, mințea spunând că îl finanțează din bani europeni în timp ce secătuia bugetul local.
Unde voia el să facă minunea aceea de cartier? Pe locul fostei bălți Carasu, zona inundabilă dintre strada Poporului și Canalul Dunăre – Marea Neagră. Ați văzut voi cartierul acela? Nici eu! Și cu toate că era evident că locația este improprie pentru construire, acolo pânza freatică fiind la nici trei metrii adâncime, individul fără rușine promitea marea cu sarea oricui dispus să-l asculte. Exact ca acum!
Pentru cei care nu cred, atașat puteți consulta documentele primăriei cu privire la acel cartier și fotografiile care descriau fabuloasa realizare ce avea să vină și … n-a mai venit.


Între timp, noi rămânem la mirosurile pestilențiale revărsate peste oraș de fabrica de amidon, cu gropile din asfalt, cu circulația haotică și greoaie pe care “Ilizionistul” nu o vede nicicum, cu multitudinea de proiecte începute și nefinalizate, cu nepăsarea unuia care a reușit să dezvolte doar propria avere și disprețul pentru nevoile orașului și ale oamenilor lui.
P.S: Tare mă tem că totul nu e decât un tun imobiliar în care vânzarea cu peste 400.000 de euro a fiecăruia dintre cele 77 de hectare în discuție reprezintă banii cu care se vor finanța viitoarele “proiecte verzi” ale Medgidiei, adică locuri în care se vor turna betoane, se vor planta brazi și palmieri și totul se va împopoțona cu multe luminițe. În beneficiul cui? Vă las să ghiciți.
Cu stimă, consilier local municipal Bogdănel Drăghiceanu.
Nota Redacției: RonduldeNoapte.ro asigură dreptul la replică, potrivit legislației naționale în vigoare.
Lasă un răspuns