Manuel VLĂDUȚ■
Azi este ultima zi de activitate a aleșilor, înainte de vacanța parlamentară, iar negocierile pentru formarea unui Guvern sunt blocate. Rămase corigente pe toamnă, în septembrie, partidele politice ar putea ajunge totuși la o înțelegere spre sfârșitul lunii iulie, pentru a forma o majoritate PSD/PNL/UDMR, potrivit unor declarații UDMR…
Dar criza politică din România, a ajuns într-un punct în care nu mai este suficient să discutăm despre cine va ocupa funcția de prim-ministru. Întrebarea esențială este alta: ce model de guvernare are cele mai mari șanse să scoată țara din impasul economic și instituțional, fără a deschide calea unor soluții radicale și imprevizibile?
În prezent, liderul PSD, Sorin Grindeanu, este propus de social-democrați pentru funcția de premier, într-un context în care negocierile pentru formarea unei majorități sunt încă în desfășurare. Pe de altă parte, PNL a venit și el cu varianta sa de premier, în persoana lui Siegfried Mureșan.
Un guvern condus de PSD ar avea avantajul unei experiențe administrative consistente și al unei rețele politice puternice în administrația locală. În teorie, acest lucru poate facilita adoptarea rapidă a unor măsuri și menținerea unei majorități parlamentare. În același timp, criticii PSD invocă istoricul guvernării partidului, nivelul ridicat al deficitului bugetar acumulat în ultimii ani și episoade controversate privind reformele din justiție, inclusiv criza generată de OUG 13 în perioada în care Sorin Grindeanu a fost premier în 2017.
Pe de altă parte, un guvern de dreapta ar pune, cel mai probabil, accentul pe reducerea cheltuielilor publice, reformarea administrației, disciplina fiscală și stimularea investițiilor private. Susținătorii unei astfel de formule consideră că România nu mai poate continua politica deficitelor ridicate și că este nevoie de restructurarea aparatului de stat, digitalizare și o utilizare mai eficientă a fondurilor europene.
Totuși, un executiv exclusiv de dreapta s-ar putea confrunta cu dificultăți în obținerea unei majorități stabile în Parlament, ceea ce ar limita capacitatea de a adopta rapid reforme majore. În același timp, măsurile de austeritate sau de reducere a cheltuielilor pot genera costuri sociale și politice importante.
În ecuație trebuie introdusă și varianta alegerilor anticipate. Deși, în teorie, acestea ar putea clarifica raporturile de forță și ar oferi un nou mandat politic, în practică ele ar prelungi instabilitatea și ar adânci blocajul instituțional. Mai grav, într-un climat de nemulțumire publică, de oboseală față de partidele tradiționale și de radicalizare a discursului politic, alegerile anticipate ar putea crea condițiile pentru venirea la putere a extremiștilor din partidul AUR. O asemenea evoluție ar însemna nu doar o schimbare de guvern, ci și o posibilă deviere periculoasă de la direcția pro-europeană și de la echilibrul democratic al României.
Din această perspectivă, adevărata alegere nu este între stânga și dreapta, ci între o guvernare orientată spre consum și una orientată spre reforme structurale, dar și între stabilitate și riscul unei crize politice prelungite care ar putea favoriza forțele extremiste. România are nevoie simultan de echilibru social și de responsabilitate fiscală. Oricare va forma viitorul guvern va trebui să reducă deficitul bugetar, să accelereze investițiile și să restabilească încrederea cetățenilor în instituțiile statului.
În opinia mea, un guvern de centru-dreapta, susținut de o majoritate parlamentară stabilă și alcătuit din oameni competenți, ar avea șanse mai mari să implementeze reformele structurale pe care România le amână de ani de zile. În schimb, dacă un eventual guvern PSD condus de Sorin Grindeanu ar demonstra aceeași disciplină fiscală, aceeași transparență și același angajament pentru reforme, evaluarea sa ar trebui făcută după rezultate, nu după eticheta politică. În orice caz, soluția alegerilor anticipate ar trebui privită cu maximă prudență, tocmai pentru că ar putea împinge scena politică spre o victorie a AUR și a discursului extremist.
În cele din urmă, cetățenii nu votează doctrine economice, ci guverne care le pot oferi stabilitate, locuri de muncă, servicii publice eficiente și perspectiva unei dezvoltări durabile. Într-o perioadă marcată de incertitudine, România are nevoie mai puțin de confruntări ideologice și mai mult de lideri care să transforme promisiunile în rezultate, evitând atât blocajul politic, cât și ascensiunea extremismului.
Lasă un răspuns