Cum începe o dictatură?

Sursa foto: fanatik.ro

Manuel VLĂDUȚ

Cum începe o dictatură? Simplu, pas cu pas, prin legalizarea controlului asupra activităților și vieții private a oamenilor!

Recentul exemplu: trecerea prin Senat a proiectului legislativ cu privire la „transparentizarea” donațiilor mai mari de 5000 de lei, făcute Organizațiilor Non Guvernamentale (ONG), asociații și fundații care nu pot exista fără sprijinul financiar al nostru, al tuturor…

Încercarea de a controla tot ce mișcă într-un ONG nu e nouă; nu e foarte mult timp de când statul încearcă să impună ONG-urilor declararea numelui tuturor asociaților, chiar cu încălcarea prevederilor DGPR (Regulamentul General privind Protecția Datelor din Uniunea Europeană).

Sub pretextul așa-numitei transparentizări, partidele extremist-comunistoide AUR și PSD, au votat acest proiect de lege… Să ne așteptăm, deci, ca proiectul să treacă și de Camera Deputaților, unde cele două partide cu apucături anti-democratice au împreună majoritate!

În viziunea acestor ciocli macabri ai Democrației, doar ONG-urile au o problemă cu transparentizarea; politicienii aleși ai neamului, NU! Vă aduceți aminte, desigur, de decizia care nu mai obligă politicienii să-și depună în mod transparent, declarațiile de avere și de interese? Nu a existat ùn vot parlamentar în acest sens; a avut grijă CCR (dominat de membri din sfera de influență a PSD). Această măsură provine din deciziile luate în anul 2025 de Curtea Constituțională a României (CCR), care a stabilit că prevederile legale prin care averile trebuiau făcute publice încalcă viața privată.

Oare legea aceasta de „transparentizare” a ONG-urilor, nu încalcă viața privată a donatorilor?

Ce avem aici, de fapt? Transparență sau intimidare?

Proiectul de lege este dur criticat de sute de ONG-uri, care avertizează că măsura ar putea încălca legislația europeană, ar descuraja implicarea civică și ar pune în pericol donatorii, care ar putea fi supuși hărțuirii…

Atenție! Încălcarea sau limitarea drepturilor și libertăților cetățenești, dăunează GRAV Democrației!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*