Armata Europei – garant al securității continentului

Sursa foto: caleaeuropeana.ro

Manuel VLĂDUȚ

Europa este puternică, economic vorbind. Dealtfel, e principalul partener economic al Statelor Unite ale Americii.

Dar este oare, programul SAFE destinat înarmării statelor europene, suficient în fața pericolului expansiunii rusești în Europa?

Cu o Americă ce devine pe zi ce trece – din Jandarmul Mondial – o forță retrasă în cazărmi sau concentrată pe Asia, Europa nu are decât o singură soluție cu adevărat valabilă pentru a deveni un jucător de temut:

Armata Europeană!

Deși complicată și greoaie la prima vedere, formarea unei Armate Europene sub comandă unică ar putea fi rapid pusă în practică, chiar după modelul fostului Tratat de la Varșovia. Adică, 35% din efectivele armatelor naționale ale națiunilor europene ar putea fi înregimentate în această armată, sub comandă unică, restul de 65% rămânând în structurile armatelor naționale, urmând ca gradual, procentul lor să urce până la 45-55%. În caz de conflict, armatele naționale, acționând ca sursă de generare-regenerare, ar putea oferi suport suplimentar în trupe și material de război.

Acestei Armate Europene i s-ar putea alătura Marea Britanie și Canada (membră a Commonwelth) și de ce nu, Turcia – membră a NATO și a doua forță militară din Alianță!

Cu o armată proprie, Europa ar deveni o putere militară de necontestat, nu doar ca efective ci și ca tehnologie avansată și cu arsenal nuclear propriu, cu o flotă militară la Atlantic, Mediterana și Marea Neagră, fără a mai avea nevoie de baze militare americane pe teritoriul său.

Adăugați la toate acestea, puterea economică a Uniunii Europene cu un PIB de 16.748 miliarde de dolari față de cel al Rusiei de 2.200 miliarde de dolari, și veți avea tabloul complet al noii Europe!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*