Manuel VLĂDUȚ■
Am scris deunăzi, un articol despre avertismentul șefului spionajului german referitor la iminența unui atac al Rusiei asupra Europei și pericolul agresivului razboi hibrid purtat de ruși cu toate mijloacele subversive…
Tot ieri, ministrul de externe german, aflat într-o vizită de două zile în România și Bulgaria, a afirmat sprijinul militar al Germaniei pentru cele două țări, în cazul unui potențial atac al Rusiei. Sunt două mesaje diferite, dar care țintesc în aceiași direcție: un potențial război cu Rusia, în viitorul apropiat…
Revin asupra acestui subiect, de data asta cu niște semne de întrebare pe care le consider legitime – în acest context, la adresa acțiunilor și mai ales inacțiunilor statului român. Și voi ieși din postura ziaristului, revenind de această dată în rolul militarului (rezervist) care a trăit treizeci de ani rigorile, privațiunile, dar și lipsurile, hibele și metehnele sistemului nostru militar despre care Șeful Armatei – Generalul Gheorghiță Vlad spune că este capabilă să reziste unui război cu Rusia.
– Serviciul militar obligatoriu, suspendat încă din 2007 în România, este gata să se reînființeze în Germania. La noi s-a dat o lege pentru serviciul militar voluntar; în condițiile diminuării și îmbătrânirii rezervei Armatei României, este suficient?
– De aproape patru ani, avem un război la granițe; NIMENI până acum, nu a luat măsuri concrete pentru a regenera rezerva Armatei Române, a o instrui în mod adecvat și adaptabil războiului modern, în ciuda repetatelor avertismente ale unor generali români și a timidei încercări de a introduce o nouă categorie de militari: rezerviștii voluntari. Nu mai vorbim, că intenția înființării Trupelor Teritoriale atât de necesare în eventualitatea declanșării unui război de apărare total, este inexistentă!
– Suntem membri NATO de 21 de ani, încă din 2004; unitățile terestre ale armatei, sunt încă dotate cu vechile puști de asalt model AK-74, tehnică de luptă din anii 70-80, camioane și transportoare bătrâne cu care noi am făcut chiar și Afganistanul, fără piese de schimb, fără baterii suficiente, cu tunuri, aruncătoare și obuziere de 82mm, 100mm, 120mm, 122mm, 152mm, incompatibile cu muniția NATO, fără sisteme antitanc eficiente, sau insuficiente, fără apărare antiaeriană adaptată cerințelor atacului cu drone și rachete…
Suntem singura țară NATO care încă mai folosește tancurile sovietice T-55, niște sicrie sigure de oțel, care încă mai funcționează datorită numai și numai măiestriei și dedicării tanchiștilor noștri formidabili, care fac din rahat bici și-l fac să mai și pocnească!
Cât credeți domnilor foști și actuali guvernanți că vor rezista primele unități de profesioniști aruncate în luptă în prima linie, în fața dronelor pe care un distins general român (șef de comandament de divizie NATO) ar vrea să le vânăm cu kalașnikovul? Cât credeți că vor rezista unitățile golite de mii de profesioniști (majoritatea veterani ai teatrelor de operații externe) cândva dedicați meseriei armelor, pe care ia-ți alungat cu soldele voastre de trei lei și condițiile de trai și antrenament demne de lumea a treia? Și nu în ultimul rând, cât de repede credeți că se vor adapta interoperabilității NATO, bătrânii rezerviști pe care nu ați dat doi bani în toți acești ani și pe care ia-ți umilit încălcându-le drepturile și demnitatea, ca pe ultimii oameni?

Dar cu mobilizarea, oare cum veți sta? Armata Țării, cea în care cândva românii aveau încredere deplină, a ajuns în sondaje la cote de neîncredere de nebănuit cândva! Câți tineri credeți că vor răspunde voluntar chemării voastre la arme, când nu ați depus niciun efort pentru educația lor în spirit patriotic și nu le-ați dat nicio șansă de realizare pentru viitor în propria țară, preferând exodul către cele patru zări?
Faptul că 49% dintre români cred că armata nu va rezista 48 de ore în cazul unui atac, ridică semne de întrebare nu doar asupra voinței românilor de a lupta pentru țara lor, ci a modului dezastruos în care voi ați înțeles să faceți comunicarea cu poporul să funcționeze și a totalului vostru dezinteres față de securitatea națională!
Vă bazați pe aliații din NATO să apere România? Noi nu avem măcar șosele, poduri și autostrăzi care să permită deplasarea rapidă a trupelor din Vest. Retragerea precipitată a armatei americane din Afganistan în 2021, în timp ce Armata Națională Afgană (instruită de noi) se preda în bloc talibanilor, vă spune ceva despre încredere? Dar lecția Primului Război Mondial, când în așteptarea debarcării trupelor aliate la Salonic – care nu au mai venit niciodată, în timp ce străbunicii noștri erau sfârtecați la Turtucaia, Bazargic, Amzacea și Topraisar, v-o mai amintiți? Sau nu ați știut-o niciodată?
Nefericitul nostru ministru al apărării, care iese la declarații publice fără să-și folosească departamentul de PR sau experții în apărare antiaeriană, crede el că va câștiga încrederea românilor, doar pentru că zâmbește frumos în timp ce se exprimă ca un recrut neinstruit?
Propaganda rusă care a pompat ani de zile mesaje de propagandă care induc teama de război, de colaps economic și sărăcie, conectează ajutorul pentru Ucraina și Republica Moldova, de criza economică, de măsurile de austeritate și creşterea preţurilor, exagerează neputinţa armatei române de a face faţă Rusiei puternicului Putin etc. Ce măsuri concrete a luat statul român și Armata pentru contracararea acestei propagande și a efectelor ei?
Domnilor conducători ai acestei țări – România, care încă mai există… chiar ne credeți pe toți tâmpiți și buni doar de masă de manevră? Știți că nu doar acțiunea, dar și inacțiunea dovedită ca intenționată, în luarea măsurilor suficiente și adecvate pentru asigurarea securității naționale, poate fi considerată trădare? Funia se apropie de par, domnilor “băieți deștepți”! Priviți în jurul vostru, furia oamenilor se dezlănțuie! Treziți-vă, măcar în al 24-lea ceas și înzestrați Armata Română! Acum, nu peste cinci ani!Țineți oamenii acestei țări aproape și nu-i batjocoriți… căci ei sunt sufletul României!
Chiar Regele Ferdinand al României a obținut măreața victorie de la Mărăști-Mărășești- Oituz din 1917, doar pentru că a promis soldaților-plugari de pe front, pământ, lor sau urmașilor lor! Și s-a ținut de cuvânt!
Voi, bieți epigoni ai marilor noștri conducători de odinioară, ce oferiți astăzi poporului român aproape înecat în datorii și propia mizerie? Vremea ostașului român ce-și apăra țara la baionetă fără să crâcnească, doar în cămașă și cu pieptul gol… a trecut!…
Lasă un răspuns