Cătălin NIȚESCU ■
În cursul zilei de marți, 20 mai 2025, George Simion a ieșit în fața presei cu o veste: nu a pierdut. Nu că ar fi câștigat, dar, în logica circulară a populismului românesc, înfrângerea e doar o formă întârziată a victoriei morale. Și ce experiență fascinantă a fost să îl ascult pe tânărul protejat al profetului lui Dumnezeu, Dumnezeilă – ca să-l citez pe gazetarul Cristian Tudor Popescu.
La capătul acestui scrutin, care a confirmat că România preferă competența birocratică în locul spectacolelor de stadion, George Simion a declarat: poporul, ne spune el, „s-a trezit” – deși urnele sugerează mai curând o națiune care a decis să apese „snooze”.
Nu mă pot abține din a comenta câteva afirmații făcute de către acesta.
“Nu suntem înfrânți, nu cedăm. Nu ne-a înfrânt nimeni. Poporul român s-a trezit și va rămâne treaz. Toți cei care s-au situat de partea contracandidatului meu, cu bună știință, din ticăloșie pentru bani sau din alte motive, o să regrete. Nu vor fipedepsiți de noi, ci timpul și Dumnezeu le va aranja pe toate.”
Fascinant. Acest pasaj este un exemplu de manual de retorică populistă cu accente mesianice și amenințări voalate. Este o declarație care pare scrisă nu pentru alegători, ci pentru a hrăni o comunitate de credincioși politici, oameni care nu mai disting între realitate electorală și revelație divină.
De altfel, nu mă surprinde. Am trait cu puternica impresie în toată această campanie electorală că George Simion refuză cu vehemență să ni se adreseze și nouă, celeilalte părți de popor. Asta dacă facem parte din popor, în concepția domniei sale.
„Toți cei care s-au situat de partea contracandidatului meu, o să regrete.”
Că ce? Aceasta este o amenințare foarte clară din partea unui fost candidat la cursa prezindențială. Nu se spune ce vom regreta, dar sugerează că urmează consecințe.
Acest tip de frază creează un clivajmoral între „cei buni” și „cei răi”, în care nu mai există adversari politici, ci trădători, vânduți, ticăloși, cu alte cuvinte, mai mult de șase milioane de alegători și concetățeni ai statului.
Atenție! Toți vom regreta. Este un discurs care refuză legitimitatea opoziției, un simptom clasic de autoritarism în devenire.
„Nu vor fi pedepsiți de noi, ci timpul și Dumnezeu le va aranja pe toate.”
Aici intrăm în zona cea mai frumoasă: politizarea justiției divine. O afirmație care urmează estetica de limbaj mistic-ocultoid care acompaniează majoritatea mișcărilor fasciste în fază incipientă. Când liderul politic se poziționează drept canal al voinței lui Dumnezeu, orice opoziție devine nu doar greșită, ci păcătoasă.
Apreciez cum se insinuează ideea că istoria și divinitatea sunt de partea lui Simion, iar noi adversarii ( niște blestemați de păcătoși ) vom fi loviți nu de justiție, nu de urne, ci de o putere supranaturală. Este retorică de cult, nu de partid.
“Motivul pentru care eu, având în vedere cifrele din secțiile de vot, l-am felicitat pe Nicușor Dan, a fost faptul că iubesc România, iubesc poporul român și nu îmi doresc vreodată să văd vărsare de sânge în țara noastră care să justifice haosul și preluarea puterii de către unii, dar ceea ce a fost în dreptul nostru la finalul alegerilor din 18 mai a fost corect.”
Simion s-a declarat înfrânt doar „numeric”, nu spiritual. Refuză, deci, să recunoască validitatea unui proces democratic în care n-a ieșit învingător, dar alege, cu grație de martir electoral, să nu conteste rezultatul.
Nu pentru că ar avea încredere în votul oamenilor, ci pentru că – și citez – „nu îmi doresc vreodată să văd vărsare de sânge în țara noastră”. Aici aș adăuga: ce fel de electorat visează la vărsare de sânge când candidatul preferat pierde alegerile? Este acesta doar un artificiu retoric sau o oglindire fidelă a tensiunii pe care AUR o cultivă constant, cu grijă și interes?
Sau poate s-a referit la votanții domnului Nicușor Dan, președintele ales? Este, într-adevăr, posibil, domnia sa nu și-a exprimat punctul de vedere foarte bine aici. Desigur, ar fi un nonsens, ce fel de formațiune recurge la vărsare de sânge când echipa lor câștigă?
Chiar am simțit nevoia să ripostez luni de dimineață, când am citit știrile.
“Influenceri plătiți aufost cumpărați pentru a-și anunța susținerea cu sume cuprinse între 20.000 € și 300.000 €. Cinste celor care, chiar fiindu-le oferiți cei 20 de arginți, fiindu-le propusă suma de 300.000 de€ nu au acceptat-o. Sume similare ne-au fost oferite și nouă.”
Mai interesantă decât refuzul de a accepta realitatea electorală este însă justificarea eșecului. Simion acuză „influenceri plătiți” cu sume între 20.000 și 300.000 de euro pentru a sprijini contracandidatul. Cifrele nu sunt însoțite de dovezi, dar sunt reluate cu certitudinea mistică a unei revelații biblice. Într-un gest de autovictimizare supremă, liderul AUR adaugă că „sume similare ne-au fost oferite și nouă”. Nu precizează cine le-a oferit. Poate pentru că partidul preferă influenceri pro bono, care cred în cauza neamului și în algoritmul divin.
Această retorică de conspirație digitală servește un dublu scop: pe de o parte, mută responsabilitatea eșecului din plan politic în cel cultural (românii ar fi fost seduși de bani, nu de argumente, frumoasă observație din partea domniei sale ), iar pe de altă parte, alimentează narativul purității morale. AUR n-a pierdut, ci a fost sabotat de un sistem care plătește pentru loialitate. Că nu avem nume, facturi sau capturi de ecran, este un detaliu secundar.
Georgescu:
În același timp, partidul promovează figuri precum Kremlin Georgescu, un fel de Mesia tehnologic, apărut din neantul rețelelor sociale, care vorbește despre renașterea națională cu fundal muzical și iluminare caldă.
Promovarea lui Georgescu relevă o tendință profundă în politica românească actuală: forma bate fondul, iar prezența online ține loc de program politic. Partidele devin branduri, liderii – influenceri, iar campaniile, show-uri interactive. Simion și AUR nu sunt singurii care mizează pe această estetică, dar o fac cu o consecvență aproape religioasă.
Dar stați așa.
“Trebuie să avem televiziunile, site-urile, canalele noastre de informații și canalele noastre de mesagerie. Dacă chiar semnalul Realității TV vineri și duminică a căzut pe multe rețele de cablu, dacă unele rețele de socializare sau de mesagerie au cenzurat inclusiv numărul de telefon pe care eu l-am folosit pentru a depista persoanele decedate, atunci ca soluție trebuie să folosim telegramul care a știut să rămână drept și să nu cedeze la presiunile statului francez.”
Este o ironie majoră a discursului conservator-naționalist: în timp ce denunță globalismul, elitele și „rețelele de manipulare”, își construiește vehiculul electoral pe exact aceste structuri. Dacă în trecut salvatorii veneau pe cal alb, acum par să vină prin reels, stories și TikTok-uri cu filtre de inspirație divină.
George Simion a pierdut alegerile. Dar într-o epocă a post-adevărului, realitatea poate fi reinterpretată cu ușurință. Înfrângerea devine triumf spiritual, lipsa de strategie devine dovadă de puritate, iar influența rețelelor sociale, de drac sau de înger, în funcție de cine o folosește. Problema nu este că Simion spune aceste lucruri, ci că un segment al electoratului le crede.
Cât despre poporul „trezit” – rămâne de văzut dacă n-a confundat de fapt visul cu realitatea. Iar în lumea lui George Simion, diferența nici nu mai contează.
Lasă un răspuns