Ce se va întâmpla cu veteranii?

Sursa foto: Facebook

Manuel VLĂDUȚ

Războiul din Ucraina nu s-a încheiat nici pe departe… și iată că apar voci ale unor analiști care își pun „cu îngrijorare” întrebarea: „ce se va întâmpla cu veteranii?”, într-o încercare subtilă de a stigmatiza pe acești luptători care se presupune că după război nu își vor mai regăsi locul în societate și se vor împrăștia în Europa și în lume, îngroșând rândurile crimei organizate…

Astăzi – de Ziua Forțelor Terestre, ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruință, gândurile mele se îndreaptă spre rezerviștii și veteranii Armatei Române.

Vă amintiți de „mercenarii lui Potra”? Pe aceeași rețetă au mers „specialiștii în sfaturi” din politică și mass-media, aruncând anatema asupra celor circa 1000 de luptători români, majoritatea covârșitoare rezerviști și veterani, care au avut contracte în Congo cu o firmă privată de securitate.

Un lucru absolut legal (în cazul rezerviștilor), dar care înfășat în vorbe denigratoare de către politicienii din umbră, avea să ducă la marginalizarea acestor luptători și la suspectarea lor că ar fi „oamenii lui Potra”, într-o încercare nereușită a acestuia de a provoca un puci anti-sistem.

Acești 1000 de luptători ar fi trebuit – într-o țară normală – dar nu în România, să fi fost reintegrați poate, în rezerva voluntară a Armatei, iar experiența lor din Teatrele de Operații (fie ea și sub comanda unui contractor privat), să fi fost fructificată în instruirea noilor contingente de soldați profesioniști.

În condițiile în care avem un război la frontiere și o rezervă îmbătrânită și neantrenată de mult timp, acești luptători veritabili – huliți și marginalizați astăzi – ar trebui apreciați și respectați pentru ceea ce au fost și sunt: Veterani ai Armatei Române.

Și poate că dacă ar fi fost plătiți la nivelul partenerilor noștri din NATO – în care suntem de peste 20 de ani, acești profesioniști ar mai fi fost și azi militari activi, acolo unde le era locul!

Dar… asta în alt loc și în alte timpuri, probabil!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*