Adevăratul motiv al invaziei rusești în Ucraina

Separatiști în Ucraina. Sursa foto: romaniatv.net

Manuel VLĂDUȚ

Într-un articol publicat în ziarul american The Hill , academicianul Andrew Chakhoyan – profesor la Universitatea din Amsterdam, zugrăvește în termeni realiști și argumentați, situația din Ucraina, provocată de invazia la scară largă a Rusiei agresoare.

Forțele ruse – infiltrate în regiunile unde au provocat „revolte locale” – au măturat provinciile de est ale Ucrainei, în timp ce televiziunea de stat rusă a vândut o fabricație nebunească la milioane de oameni. Este vorba despre răspândirea virală a falsei povești care descrie răstignirea unui copil rus, îmbrăcat sumar, de către ucraineni. Această falsă poveste a demonstrat cum statul, mass-media, serviciile de informații ruse și „rușii obișnuiți” rămân fatal încurcate în afirmarea unei identități de colonizator de care nici conducătorii, nici cei conduși nu pot scăpa.

Rusia nu este o țară creată de valori comune, credințe comune sau un scop unificator – este un imperiu adunat prin forță, legat împreună prin minciuni și susținut prin furtul artei, culturii și istoriei altor popoare. Este adevărat că cucerirea și însuşirea culturală nu sunt o noutate în istoria omenirii, dar existenţa crimelor coloniale din trecut ale altor puteri nu justifică încercarea Rusiei de a şterge astăzi identitatea Ucrainei.

În 2021, Vladimir Putin a scris un eseu de 5.000 de cuvinte în care declara că Ucraina nu există – nici ca și cultură și cu siguranță nici ca națiune. Rușii și ucrainenii sunt „un singur popor”, a susținut el, așa cum au făcut țarii și comisarii sovietici înaintea lui.

Dar aceasta nu a fost o acceptare a rudeniei lor. Era o amenințare: ucrainenii trebuie fie să accepte că sunt ruși, fie să piară. Putin nu a contestat doar dreptul Ucrainei la autodeterminare; el a încadrat-o drept datoria Rusiei de a invada, ucide, viola și tortura.

Invazia rusă în Ucraina. Sursa foto: wikipedia.ro

Moscova a avut multe șanse, dar nu a reușit să-și lepede cu adevărat pielea imperială. Înfrângerile din războiul din Crimeea și din războiul ruso-japonez nu au determinat o revizuire a perspectivelor. Spre deosebire de Spania, Portugalia sau Belgia, care au renunțat la colonii și au făcut tranziția către națiuni post-imperiale, Rusia a văzut pierderile sale ca pe niște eșecuri temporare. Nici măcar prăbușirea Uniunii Sovietice după înfrângerea umilitoare din Afganistan, nu a stins acest etos imperial.

Precursorul Rusiei, Moscovia și-a datorat ascensiunea în secolul al XIII-lea, rolului de colector de taxe pentru Hoarda de Aur, permițând prinților săi să adune bogății și să-și depășească rivalii. În schimb, Kievul prosperase deja timp de 600 de ani ca centru cultural și politic înainte ca Moscova, fondată în 1147, să iasă chiar din servitude față de mongoli.

În 1547, Ivan al IV-lea („cel Groaznic”) a făcut unul dintre cele mai mari nedreptăți ale istoriei. Încoronându-se „Țarul întregii Rusii”, el a declarat Moscova moștenitorul de drept al Rusiei Kievene, încununând peste cinci secole de separare cu o coroană de aur, drept recuzită. La început, Europa a refuzat să accepte aceste lucruri. Diplomații, călătorii și savanții au continuat să se refere la tărâm ca „Moscovia”, văzută în hărțile și manuscrisele din acea vreme. Numele de „Rus” nu a fost moștenit de la Kiev, ci a fost furat.

Distrugeri în Donețk. Sursa foto: news.ro

Istoricul Janusz Bugajski subliniază că de la început, Moscova s-a bazat pe controlul prin forță ca principiu de organizare. Până astăzi, Kremlinul zdrobește disidența, agățându-se de trecut pentru că nu poate oferi niciun viitor. Moscova guvernează prin umilire și oprimare pentru a legitima un model de guvernare în care extrage resurse din provinciile sale, tratând locuri precum Siberia sau Caucazul de Nord ca și colonii interne.

Poate că istoria încurcată a Occidentului cu privire la colonialism, este cea care ne face să nu vedem ceea ce este evident. Academicienii au ocolit moștenirea plină de sânge a Imperiului Rus și se pare că ne luptăm cu acordarea de sprijin pentru 40 de milioane de ucraineni, o națiune fără stat până de curând. În schimb, lăsăm Rusia – metropola – să încadreze discursul.

Mulți din Occident preferă să creadă că Putin este problema. Un tiran, un bandit, genul de om al istoriei care tușește din când în când și apoi scuipă. Dar Putin nu este o excepție; el este regula!

Rușii sunt adesea văzuți ca o pradă pasivă a propagandei de stat, participanți nedoritori la ororile dezlănțuite de guvernul lor. Cu toate acestea, „Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este popular în rândul unui număr mare de ruși și acceptabil pentru un număr și mai mare”, scrie Jade McGlynn în cartea sa „Războiul Rusiei”.

McGlynn observă că Putin nu impune rușilor opinii de politică externă; el dă glas la ceea ce mulți dintre ei cred deja. Narațiunea de la Moscova rezonează nu pentru că este forțată, ci pentru că își scutește publicul de a-și recunoaște propria vinovăție într-un război nedrept, sadic și criminal.

Sursa foto: s.iw.ro

Nevoia evidentă a Rusiei izvorăște dintr-un gol profund de nesiguranță care este imposibil de umplut. Acasă, oamenii săi sunt resemnați în fața asupririi, apatici, mereu victime. Cu toate acestea, atunci când își întorc privirea spre exterior, locuitorii Federației Ruse își asumă mentalitatea colonizatorilor, căutând sens în subjugarea vecinilor. Aceasta nu este o trăsătură înnăscută, ci un ciclu inversat de proiecție, care provoacă violență asupra altora ca mijloc de a face față și de a suprima amintirea violenței suferite odată.

Lupta Ucrainei de astăzi este o luptă nu pentru teritoriu, ci pentru dreptate istorică și pentru adevăr. Un băiețel care nu purta decât lenjerie de corp – potrivit poveștii inventate – nu a fost niciodată crucificat, iar poporul rus trebuie să învețe acest lucru. Războiul criminal al Moscovei a forțat lumea – și pe ruși înșiși – să se confrunte cu iluziile care au susținut imperiul. Ceea ce cere acest re-colonizator agresiv rus, mai mult decât orice, este o înfrângere răsunătoare!

N.R. Andrew Chakhoyan este director academic la Universitatea din Amsterdam. El a servit anterior în guvernul S.U.A. la Millennium Challenge Corporation și a studiat la Harvard Kennedy School și Donetsk State Tech University.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*