
Manuel VLĂDUȚ ■
Tradiții străvechi, păstrate cu sfințenie de mii de ani de generații de strămoși, tind să se piardă astăzi sub presiunea și influența culturii occidentale și a confortului dat de tehnologii avansate…
În popor, 1 februarie e ziua lui Trif Nebunul, cel despre care se spune că ar fi speriat-o pe Maica Domnului, în timp ce se îndrepta spre biserică, la 40 de zile după nașterea lui Iisus (făcându-se astfel referire la sărbătoarea religioasă a Întâmpinării Domnului, sărbătorită pe 2 februarie). Pe de altă parte, se spune că Sfântul Trifon ar fi protectorul viilor și livezilor, alungând viermii, omizile, lăcustele, gândacii și alte dăunătoare. Prin urmare, pentru a-și proteja recoltele, oamenii țin sărbătoarea cu strictețe. Nu muncesc pe 1 februarie, merg la biserică de dimineață, iau aghiazmă și stropesc apoi viile, pomii și grădinile.
Dar anul începe la români și cu alte tradiții, odinioară ținute cu mare grijă de gospodarii satelor românești, chiar până spre jumătatea secolului trecut.

Una dintre principalele sărbători tradiționale este Filipii de Iarnă. Despre sacralitatea Lupului și despre faptul că el guvernează peste treizeci de sărbători ale calendarului era cunoscut în vechime. Dintre acestea, cele mai însemnate sunt zilele Filipilor de Iarnă, cele care încheie perioada de împerechere a lupilor, începută în urmă cu 80 de zile, la Filipii de Toamnă. Filipii reprezintă o serie de sărbători dedicate lupului, organizate în două cicluri simetrice: Filipii de Toamnă (14-21 noiembrie) și Filipii de Iarnă (25 şi 31 ianuarie, incluzând regional și primele trei zile din luna februarie), ce delimitează limitele sezonului de împerechere al celui mai redutabil animal sălbatic …
Pe 25 ianuarie a fost cea mai importantă zi a lor, Filipii de Iarnă patronând întreg intervalul situat între Sânpetru Lupilor (16 ianuarie) și ultima zi a lunii, ce stă sub semnul Filipului cel Șchiop. Acest timp ceremonial provoca în vechime o explozie a gândirii magice, ritualuri de îndepărtare a lupilor de turmele de oi și de împiedicare a înmulțirii lor.
Iată câteva dintre aceste ritualuri:
• Era interzisă aruncarea cenușii din vatră, deoarece cărbunii aprinși, odată găsiți de lupi, le-ar putea stimula fecunditatea;
• Nu era permisă pronunțarea numelui animalului venerat – lupul – pentru a nu-l invoca;
• Femeile nu aveau voie să-și descurce părul pentru ca pădurea, la rândul ei, să încurce cărările lupilor;
• Nu era permis să se arunce gunoiul din casă;
• Nu se împrumutau lucruri;
• Femeilor le era interzis să coasă, să toarcă, să țeasă, să împletească;
• Se lega simbolic gura lupului prin încleștarea dinților metalici de la pieptenii de scărmănat lână;
• Se chituia gura sobei, cu credința că se astupă și ochii lupului.

• Pentru ca Filipii să le apere gospodăria „de rele, de primejdii, de foc, de lupi, de șerpi”, femeile atârnau de lemnul coșului o secure și o lasă acolo până la sfârșitul lui ianuar, când se încheie zilele lor.
Cum Filipii au preluat numele Sfântului Apostol Filip (sărbătorit la 14 noiembrie), în mentalul popular aceste divinități precreștine au împrumutat și aura sfântului. În acest sens, răspunsurile țăranilor la chestionarele întocmite de Th. D. Speranția la începutul veacului 20 sunt relevante:
• „Filipii se închipuiesc ca niște sfinți însărcinați de Dumnezeu cu îngrijirea vitelor”.
• „Filipii au fost niște apostoli care, pe vremea prigonirilor în contra creștinilor, au fost dați într-o groapa cu lupi, de unde au scăpat”.
În imaginarul colectiv, Filipii apar și ca divinități răzbunătoare ce trebuie îmblânzite prin îndeplinirea unor ritualuri sau întreruperea lucrului:
• “O babă a tors în acele zile pe cuptor iar lupii, făcând o gaura acolo, au mâncat-o”. (Tony Brill – Legendele românilor).

• “Se povestește că o babă n-a voit să țină Filipii, sub cuvânt că, neavând vite, n-o s-o mănânce pe ea, dar ieșind seara pe afară a mușcat-o un lup”. (Th. D. Speranția – Răspunsuri la chestionarul de sărbători păgânești).
• Acești Filipi au fost șase frați zdrențăroși, cari rătăceau prin lume și aveau puterea să schimonosească, să pocească pe cei care nu țineau zilele lor” – trimitere posibilă la Kapnobataii (,,cei ce umblă pe nori) geți, sau solomonarii de mai târziu.
• „Filipii o țin și femeile și bărbații, iar mocanii o țin atâtea zile câți cai au. (…) Ca să mai scape de ele, le mai dau și copiilor la căsătorie câte o zi de ținut.”
În culegerile lui Tudor Pamfile, Filipii apar drept zei protectori ai casei (un fel de „lar domesticus”) și sunt sărbătoriți prin ne-muncă îndeosebi de femei.
În concluzie, prin unele locuri se crede ca Filipii sunt niște sfinți mai mari peste toate fiarele sălbatice, prin altele, că sunt zei ai casei sau patroni ai lupilor, în timp ce unii spun ca Filipii ar fi chiar întruchipări ale acestor animale. Cert este că „zilele rele de lupi” au fost atestate în toate zonele țarii, până în prima jumătate a secolului al XX-lea. Acum, se mai țin sporadic doar în mediul păstoresc.
Tradiții frumoase, ce merită amintite ca parte inestimabilă a zestrei folclorului și obiceiurilor românești.
Lasă un răspuns