Manuel VLĂDUȚ■
Donald Trump – portocala cu fitil, s-a fâsâit. Nu mai pune nici taxe, nici nu mai vrea toată Groenlanda. S-a mulțumit doar cu niște baze „proprietate americană”, pe model anglo-cipriot.
“Much ado about nothing!” – fix ca titlul piesei marelui Shakespeare, adică… mult zgomot pentru nimic!
După bâlciul făcut în fața lumii întregi la Davos, în care timp de peste o oră a încercat să explice ce mare și tare sunt el și America lui și că fără ei, țările nici nu ar exista, încercând să insinueze că NATO nu ar fi util Statelor Unite, dar pus elegant la punct de Mark Rutte – șeful Organizației Nord-Atlantice – că țările membre NATO au sacrificat oameni și bani în războaiele lor din Irak și Afganistan, turbatul portocaliu s-a potolit, acceptând și mulțumindu-se cu propunerile venite din partea NATO, cum că ar SUA ar putea primi cu drept suveran asupra câtorva mici proprietăți din Groenlanda, pentru a-și desfășura acolo “jucăriile” destinate apărării Americii de Nord și Europei, spre binele Păcii și a Lumii…
Preşedintele Trump a spus că renunţă la ameninţările cu impunerea de tarife, în încercarea de a-și extinde proprietatea americană asupra Groenlandei, şi a afirmat că a ajuns la un acord-cadru cu Mark Rutte, secretarul general al NATO, cu privire la viitorul teritoriului arctic aflat sub suveranitatea Danemarcei.
Trump a scris aseară pe Truth Social că el şi Mark Rutte au convenit „cadrul unui acord viitor cu privire la Groenlanda şi, de fapt, la întreaga regiune arctică. Această soluţie, dacă va fi finalizată, va fi una excelentă pentru Statele Unite ale Americii şi pentru toate ţările NATO”, a afirmat Trump.
Rămâne de văzut dacă lucrurile vor rămâne așa… dar pus în fața refuzului categoric al statelor europene de a ceda suveranitate doar pentru nebuniile lui de moment, megalomanul Trump a plecat deocamdată, bosumflat și cu coada între picioare. Dar a reușit ceea ce nimeni nu credea acum un an: a pus în pericol integritatea și însăși existența NATO!
Dar sunt posibile și alte scenarii: scandalul Groenlandei poate fi diversiune a lui Trump, pentru a abate atenția opiniei publice mondiale de la patru mari probleme internaționale: Ucraina, Iran, Taiwan și Venezuela.
În acest timp, războiul din Ucraiana continuă, cu distrugerile și pierderile de vieți omenești pe care le știm. Trump se pare că și-a luat mâna de pe ajutorul acordat Ucrainei; Putin jubilează!…
Revoluția din Iran este aproape înăbușită. Mii de oameni și-au pierdut viața, iar ajutorul promis de Trump, mult și bine așteptat, nu a mai ajuns la iranienii oprimați. O minciună marca Trump, mascată de alte amenințări asupra Europei;
Invazia Chinei în Taiwan rămâne iminentă și cum ar interzice-o Trump, când el însuși a încălcat legi ale dreptului internațional? În plus, pe modelul iranian, nu se mai știe dacă ar interveni sau nu în favoarea Taiwanului, chiar dacă există un tratat de securitate;
În Venezuela, regimul și-a schimbat doar blana. Lupul a rămas același; camarila dictatorială a lui Maduro rămâne la putere, cetățenii Venezuelei au rămas tot oprimați, săraci și amenințați;
Inclusiv retragerea SUA din Afganistan, „se datorează” tot lui Trump, moștenire din primul mandat… o retragere dezastruoasă executată execrabil de Joe Biden.
Oricum, peisajul geopolitic s-a schimbat radical după această furtună stârnită de atotputernicul Trump. Nimic nu va mai fi vreodată la fel… Încrederea în America a scăzut la cote maxime și greu de crezut că va mai fi recuperată curând!
Concluzia pentru Europa dar și pentru România, în particular, este că securitatea proprie nu mai trebuie să stea la mâna aliaților, oricât de puternici ar fi aceștia. O armată europeană, în cazul Uniunii Europene, ca și o armată națională în cazul României, puternic înzestrate și echipate, instruite după standardele războiului modern, ar fi singura garanție în fața oricărei amenințări la adresa securității noastre, fie că vine de la Răsărit sau de oriunde, inclusiv din interiorul unui NATO creat și dominat de Statele Unite ale Americii.
Trebuie să fim capabili să ne apărăm singuri, cu propriile forțe, până la sosirea promisului ajutor aliat… care poate veni sau nu. Istoria noastră este plină de astfel de exemple! Căci vorba românului: “Până la Dumnezeu, te mănâncă Sfinții!”
Lasă un răspuns