Manuel VLĂDUȚ■
Înainte de a cere imperativ premierului Bolojan, retragerea nominalizării Oanei Gheorghiu la funcția de vicepremier, mincinosul lider pesedist Grindeanu ar trebui să explice cu subiect și predicat, de ce cursa aeriană privată plătită de NORDIS, nu apare în declarația lui de avere, așa cum cere legea?
Legea prevede că trebuie declarat orice ”cadou, servicii sau avantaje” primite din partea unor persoane sau companii a căror valoare depășește 500 de euro. Nici unul dintre liderii PSD nu a menționat în declarațiile de avere din 2023, aferente anului fiscal 2022, zborurile cu jetul privat.
Cursa respectivă, cu care a zburat „contesa” Grindeanu alături de Laura Vicol – Ciorbă, Alfred Simonis și Marcel Ciolacu, pentru a ajunge la raliul de Formula 1 din Monaco (și se pare, inclusiv la Paris), ar costa în jur de 60.000 de euro fiecare. Zbor pe care Grindeanu & Co îl neagă, deși există dovezi…

Și poate ne spune și în ce împrejurări a primit aceste favoruri speciale de la NORDIS, firma acuzată și anchetată că a escrocat mii de oameni în uriașa schemă imobiliară pe care a pus-o la cale!
În vara acestui an – 2025, patru păgubiți Nordis au depus plângeri penale la DNA pe numele mai multor lideri ai PSD. Printre aceștia, se află fostul premier Marcel Ciolacu și actualul președinte interimar al partidului, Sorin Grindeanu, precum și Laura Vicol – soția patronului Nordis, care între timp a demisionat din PSD.
Concluziile, le trageți fiecare – până la încheierea instrumentării dosarelor DNA.
Lasă un răspuns