Manuel VLĂDUȚ■
„Comitetul Nobel a dovedit că pune politica înaintea păcii!”
Astfel a criticat Casa Albă decizia Comitetului de a acorda premiul pentru pace şefei opoziţiei din Venezuela, Maria Corina Machado, şi nu preşedintelui american Donald Trump, așa cum acesta și-ar fi dorit.
„Preşedintele Trump va continua să încheie acorduri de pace, să pună capăt războaielor şi să salveze vieţi. Are o inimă umanitară şi nu va exista niciodată cineva ca el, care să poată muta munţii cu forţa voinţei sale”, a afirmat cu slugărnicie într-o postare pe X, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Steven Cheung.
Megalomanul Trump, născut miliardar și învățat ca tot ce își dorește să devină realitate, a declarat public fără nicio modestie că își dorește acest premiu, de zeci de ori, în mai multe ocazii…
Ba chiar s-a lăudat în mod caraghios și stârnind deliciul publicului, că a reușit să aducă pacea între „Albania și Aberbaijan”, confundând Armenia cu Albania și stâlcind pueril numele statului Azerbaidjan.
Numai că, ce să vezi? Doar amenințând o lume întreagă cu „tarife” de 150% și cu invazia Groenlandei – teritoriu danez, nu putea decât să și-i pună în cap pe vikingii ( a se citi norvegienii) care acordă anual celebrul Premiu Nobel!
Lasă un răspuns