Autor: Manuel VLĂDUȚ■   11 septembrie 2026 RonduldeNoapte.ro | Articol comemorativ

Sunt unele zile pe care istoria nu le mai poate așeza între celelalte.

Zile care despart timpul în două: înainte și după.

11 septembrie 2001 este una dintre ele.

În acea dimineață, avioane civile transformate în arme au lovit turnurile World Trade Center din New York și Pentagonul, iar un al patrulea avion s-a prăbușit în Pennsylvania. Aproape 3.000 de oameni, din peste 90 de țări, și-au pierdut viața.

Imaginile turnurilor în flăcări și apoi prăbușirea lor au rămas întipărite în memoria unei generații.

Dar 11 Septembrie nu a fost doar o tragedie americană.

A fost momentul în care lumea occidentală a înțeles că terorismul internațional putea lovi în inima celor mai puternice state și că distanța geografică nu mai reprezenta o garanție a securității.

–        Pentru prima dată: Articolul 5

A doua zi după atacuri, NATO a făcut un pas fără precedent.

Pentru prima dată în istoria Alianței, statele membre au decis invocarea mecanismului de apărare colectivă prevăzut de Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord. Atacul împotriva unuia putea fi considerat un atac împotriva tuturor.

Din acel moment începea o nouă epocă.

State, armate și militari din zeci de țări aveau să intre într-un război lung împotriva organizațiilor teroriste islamiste radicale și a structurilor care le ofereau protecție și libertate de acțiune.

Afganistanul avea să devină principalul câmp de luptă.

Obiectivul inițial era clar: Al-Qaeda trebuia să fie lipsită de sanctuarul din care putea pregăti noi atacuri, iar Afganistanul nu trebuia să mai reprezinte o bază pentru terorismul internațional.

În următoarele două decenii, sute de mii de militari din state NATO și țări partenere au trecut prin teatrul de operații afgan. La apogeul său, ISAF a avut peste 130.000 de militari proveniți din aproximativ 50 de state.

–        România a fost acolo

Pentru România, Afganistanul nu reprezintă doar un capitol din istoria NATO.

Este o pagină din istoria Armatei României.

Timp de 19 ani, peste 32.000 de militari români au fost dislocați în Afganistan, participând la operațiile Enduring Freedom, ISAF și Resolute Support. Infanteriști, militari ai forțelor pentru operații speciale, polițiști militari, specialiști de stat major, controlori de trafic aerian și alte categorii de personal au purtat drapelul României într-unul dintre cele mai dificile teatre de operații ale epocii contemporane.

Pentru o armată care, după decenii de izolare comunistă, revenea în familia militară occidentală, Afganistanul a însemnat mai mult decât o misiune externă.

A însemnat transformare.

A însemnat interoperabilitate.

A însemnat camaraderie cu militarii armatelor aliate.

Și a însemnat sânge.

–        27 de militari români nu s-au mai întors acasă

În spatele statisticilor despre misiuni, contingente și ani de desfășurare există o cifră în fața căreia orice analiză trebuie să se oprească: 27.

Douăzeci și șapte de militari români și-au pierdut viața în teatrul de operații din Afganistan.

Au plecat din România purtând uniforma militară și s-au întors acasă acoperiți de Tricolor.

În urma lor au rămas părinți, soții, copii, camarazi și locuri goale la mesele unor familii.

Pentru fiecare dintre aceste familii, războiul din Afganistan nu este o lecție de geopolitică.

Este o fotografie. Este o uniformă păstrată într-un dulap. Este o decorație. Este un nume înscris pe un monument. Este un om care nu s-a mai întors.

Astăzi, când comemorăm victimele zilei de 11 Septembrie, avem obligația morală să-i comemorăm și pe cei care, după acea zi, au fost trimiși să lupte împotriva terorismului.

Americani, britanici, canadieni, francezi, germani, italieni, polonezi, români și militari ai multor altor națiuni au luptat sub drapelele lor, dar pentru aceeași misiune.

Unii au plătit prețul suprem.

–        Un război de două decenii

Afganistanul avea să devină cea mai lungă și una dintre cele mai dificile operații din istoria NATO.

ISAF a fost urmată, în 2015, de misiunea Resolute Support, destinată instruirii, consilierii și sprijinirii forțelor afgane. Prezența militară aliată s-a încheiat în 2021, la aproape două decenii de la atacurile care o declanșaseră.

Finalul a fost dureros.

Prăbușirea rapidă a structurilor statului afgan și revenirea talibanilor la Kabul au provocat întrebări legitime despre rezultatele celor două decenii de intervenție.

Istoria va continua probabil multă vreme să judece deciziile politice, strategiile militare, greșelile, reușitele și eșecurile campaniei din Afganistan.

Dar există ceva ce nu trebuie judecat prin prisma succesului sau eșecului politic: sacrificiul militarului.

Militarul nu stabilește strategia unui război. Nu negociază tratatele. Nu decide momentul retragerii.

Militarul primește o misiune legitim stabilită de statul pe care îl servește și o execută.

Iar uneori nu se mai întoarce.

De aceea, memoria celor căzuți trebuie despărțită de disputele politice privind Afganistanul.

–        11 Septembrie înseamnă și memoria lor

La 25 de ani de la atacurile din Statele Unite, 11 Septembrie trebuie să rămână mai mult decât aniversarea unei tragedii.

Trebuie să fie o zi a memoriei.

Pentru oamenii care au murit în turnurile World Trade Center. Pentru cei de la Pentagon. Pentru pasagerii și echipajul zborului United 93. Pentru pompierii, polițiștii și salvatorii care au urcat spre etajele cuprinse de flăcări atunci când ceilalți coborau.

Dar și pentru militarii care, în anii următori, au plecat către Afganistan și către alte teatre de operații pentru a lupta împotriva terorismului.

Printre ei au fost și românii noștri.

Peste 32.000 de militari ai Armatei României au trecut prin Afganistan.

27 au rămas pentru totdeauna acolo, în istoria militară a României.

Ei nu reprezintă o statistică.

Ei reprezintă prețul pe care România l-a plătit pentru angajamentul său alături de aliați.

–        Să nu-i uităm

Generațiile care vin trebuie să știe ce s-a întâmplat la 11 septembrie 2001.

Trebuie să știe de ce lumea s-a schimbat.

Trebuie să știe de ce militari din zeci de state au plecat către munții și deșerturile Afganistanului.

Și trebuie să știe că printre aceștia s-au aflat mii și mii de români.

Unii s-au întors răniți. Alții au purtat cu ei, pentru tot restul vieții, amintirile războiului. Iar 27 nu s-au mai întors vii.

Astăzi, înaintea tuturor analizelor despre cine a câștigat și cine a pierdut acel război, înaintea disputelor politice și a judecăților retrospective, există o datorie mai simplă.

Să ne amintim.

Să ne amintim de victimele nevinovate ale zilei de 11 Septembrie. Să ne amintim de cei care au alergat spre foc pentru a-i salva pe ceilalți. Să ne amintim de militarii coaliției internaționale care au luptat timp de două decenii împotriva terorismului.

Și, mai ales, noi, românii, să nu uităm niciodată militarii Armatei României care au căzut la datorie departe de țară.

27 de militari români. 27 de destine. 27 de familii pentru care Afganistanul nu va fi niciodată doar un nume pe hartă.

În memoria lor, tăcerea este uneori mai puternică decât orice discurs.

Glorie eternă eroilor Armatei României!

Respect tuturor militarilor care au servit sub drapel în lupta împotriva terorismului.

Nu îi vom uita!

Surse de documentare:

Ministerul Apărării Naționale – Eroii din teatrele de operații
https://www.mapn.ro/eroi/

NATO – NATO and Afghanistan
https://www.nato.int/en/what-we-do/operations-and-missions/nato-and-afghanistan

NATO – Resolute Support Mission in Afghanistan (2015-2021)
https://www.nato.int/en/what-we-do/operations-and-missions/resolute-support-mission-in-afghanistan-2015-2021